Alin Oprea a împlinit 50 de ani! Ce i-a promis Medana la ceas aniversar și reacția artistului
Triplă aniversare pentru Alin Oprea de la Talisman, într-un concert live! Pe 20 noiembrie, artistul s-a bucurat la Arad de aniversarea lui, pentru că a împlinit 50 de ani, a bifat primul concert din proiectul “Talisman FilarmoniK", sub bagheta maestrului Marius Hristescu, iar trupa Talisman a împlinit 25 de ani de existență.
Finalul concertului i-a adus solistului și o frumoasă surpriză! Organizatorii, împreună cu soția sa, Medana, i-au dăruit lui Alin Oprea, chiar pe scenă, un tort superb pentru a marca ziua lui de naștere, artistul împlinind chiar sâmbătă 50 de ani.
Publicul i-a cântat „La mulți ani!”,iar Alin a primit și o diplomă din partea comunității arădene, "Titlul de excelență pentru întreaga activitate artistică". Momentul culminant al evenimentului a fost acela în care, după ce Alin Oprea a rostit discursul în care le mulțumea organizatorilor și Medanei pentru susținere necondiționată, soția lui, cum i se adresează artistul, i-a făcut, la rândul ei, o urare specială, în care l-a asigurat de toată dragostea ei.
“Am rămas fără cuvinte și nu pot decât să îți mulțumesc că exiști în viața mea! Și să te asigur de toată dragostea mea necondiționată, de faptul că te voi susține în continuare, în toate proiectele, că te voi ajuta să crești, pe toate planurile, dar mai ales, că îți voi fi alături până la final! Te iubesc!”, i-a spus emoționată, privindu-l în ochi, Medana, femeia care îl face acum fericit și împlinit pe Alin Oprea, după divorț.
Alina Oprea: ”Îi sunt recunoscător Medanei”
Nici Alin nu s-a lăsat însă mai prejos. “Am avut parte de cea mai frumoasă aniversare a zilei mele de naștere din viața mea. În primul rând pentru că s-a desfășurat pe scenă, care este a doua mea casă, apoi pentru că tot acum am celebrat și 25 de ani de la înființarea trupei Talisman dar și pentru bucuria debutului unui nou mare turneu național sub denumirea Talisman FilarmoniK. Sunt un om împlinit din punct de vedere sentimental și profesional și îi mulțumesc Lui Dumnezeu că a trimis în viața mea un înger păzitor, o femeie care a fost lângă mine în cele mai dificile momente și care mi-a dăruit tot: iubire, respect și afecțiune. Îi sunt recunoscător Medanei pentru toate acestea și nu o voi dezamăgi niciodată”, a mărturisit pentru Click, Alin Oprea.
Citește și: