Alina Puşcaş n-a mers la Gheorghe Turda la spital
Momente de tristeţe pentru Gheorghe Turda (66 de ani)! Deşi se află de zile bune în spital, artistul nu a fost vizitat şi de fiica sa vitregă.
“Alina (30 de ani) a fost ocupată cu proiectele ei şi, din păcate, nu a putut ajunge la spital, dar ne-a trimis un mesaj de sănătate şi încurajare”, a declarat Lucia Lazăr, mama Alinei Puşcaş şi iubita lui Gheorghe Turda, pentru Click!
Prezentatoarea emisiunii “Te cunosc de undeva!” de la Antena 1 a avut întotdeauna o viaţă independentă de cea a părinţilor săi. “Gheorghe Turda şi Lucia Lazăr au relaţia şi viaţa lor. Eu am luat singură toate deciziile de la 18 ani şi mi-am asumat fiecare schimbare. Nu le cer sfaturi când am vreo problemă, de cele mai multe ori probabil mai aud din presă de unele schimbări, pentru că nu prea sunt genul care împărtăşeşte, ci încerc să rezolv orice singură, fără a fi influenţată de nimeni şi de nimic”, ne-a spus Alina în urmă cu o săptămână.