Alina Pușcaș, răsfățată de soț la spitalul pentru coronavirus. I-a livrat în cort o surpriză romantică
Pozitivă și la propriu, și la figurat. Așa este Alina Pușcaș, prezentoarea show-ului “Te cunosc de undeva”, care se află și ea pe lista celor de la Antena 1, infectați cu COVID-19. Vedeta este internată într-un cort al Spitalului militar ROL 2, de la Institutul "Ana Aslan", din Otopeni, iar sâmbătă (20 iunie) a avut parte de o surpriză romantică din partea soțului. Medicul Mihai Stoenescu a reușit să o facă să plângă.
Logodnă în 2017, cununie civilă în 2019, trei copii superbi și multă dragoste. Alina Pușcaș are o relație reușită cu medicul stomatolog Mihai Stoenescu, iar acum, când vedeta trece printr-o cumpănă, partenerul ei a reușit să îi ridice moralul și să o facă să plângă de fericire. Iată întreaga poveste, așa cum a relatat-o bruneta pe pagina ei de Instagram.
Alina Pușcaș, internată într-un cort al Spitalul Militar ROL 2
Alina Pușcaș se află și ea la spital, după ce testul pentru coronavirus i-a ieșit pozitiv, fiind colegă de suferință cu ceilalți ghinioniști din echipa emisiunii “Te cunosc de undeva”: Marcel Pavel, Ozana Barabancea, Andrei Ștefănescu și Toto Dumitrescu, fiul lui Ilie Dumitrescu. Spre deosebire de ceilalți, care sunt în îngrijire la Spitalul “Matei Balș”, Alina a declarat că a preferat să se interneze la Spitalul Militar Mobil din incinta Ana Aslan.
Este asimptomatică, se simte bine, iar soțul ei a avut grijă să o și surprindă cu un gest romantic: un superb aranjament floral, cu gerbera, margarete, trandafiri și hortensii, pe care i l-a trimis direct în cort.
“Bună dimineața din cortul ROL 2. Vă mulțumesc foarte mult pentru mesajele voastre și vreau să vă liniștesc pe unii dintre voi, care sunteți absolut panicați, <<aoleu, e pozitivă>>. Da, foarte bine, aleluia, ar trebui să mă felicitați pentru că sunt pozitivă și asimptomatică, pentru că sunt într-o situație extrem de bună. Eu nu fac decât să aștept negativizarea și atât, pentru că nu am nici un fel de tratament, nu am ce să tratez. Eu sunt chiar fericită că mă imunizez cu această ocazie și nu voi mai trăi acea panică permanentă că mă voi infecta”, a declarant Alina Pușcaș pe InstaStory, revenind ceva mai târziu cu ochii în lacrimi, în fața fanilor.
Sunt tare emoționantă, pentru că am chiar și așa, de la distanță, familia lângă mine. Cred că este cel mai important și cel mai frumos lucru, mai ales într-o situație de acest gen. M-am emoționat, pentru că aveam senzația că sunt la cea de-a patra naștere, pentru că atunci am primit flori în timpul spitalizării, dar uite că s-a mai întâmplat să mai primesc un buchet. Am primit de la soțul meu un buchet de flori, mi l-a trimis pur și simplu printr-un prieten, care a venit să mi-l livreze. Te sun Mihai acum, din nou”, i-a transmis ea partenerului de viață.
La începutul lunii viitoare ar fi trebuit să facă nunta
Alina Pușcaș a fost confirmată pozitiv cu noul coronavirus, la scurt timp după ce și alți colegi din echipa “Te cunosc de undeva” au fost depistați pozitiv. „Mi-aș fi dorit foarte mult să vă transmit acest mesaj de undeva de pe o plajă din Grecia, unde la începutul lunii ar fi trebuit să fiu eu și Mihai (soțul Alinei-n.red.) și mulți alți prieteni la nunta noastră. Cea mai frumoasă nuntă am decis noi că ar fi fost… Din păcate suntem în București, iar eu sunt în Rol 2, adică Spitalul Militar Mobil din incinta Ana Aslan. Trebuie să recunosc că sunt foarte fericită că am venit aici și nu m-am dus în altă parte, chiar dacă dragii mei colegi de la <<Te cunosc de undeva>>, o parte din ei, cei care sunt confirmați cu acest nemilos virus, sunt la Matei Balș. Eu am preferat să vin aici. De ce credeți? Eu sunt într-un cort, într-un cort militar foarte comod, nimic de zis, la 3 metri de ușa cortului, unde se vede pădurea, ciripesc păsărelele, este liniște, este frumos, sunt optimistă. După cum se vede, sunt și eu pozitivă ca atitudine, nu numai ca rezultat”, a declarant ea pentru revista Elle.
Citește și:
Ozana Barabancea, infectată și ea cu coronavirus. ”Se simte bine și nu are simptome”
Marcel Pavel, confirmat cu noul coronavirus! Artistul a fost dus cu izoleta la spital