Alina Pușcău se mărită. „Nici mama nu știe cu cine! E în șoc!”

11 ianuarie 2021 17:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Alina Pușcău, fotomodelul de talie internațională, are gânduri mari pentru anul care de abia a început. Vedeta a anunțat în premieră că se mărită, însă nu a vrut să divulge în ruptul capului cine e fericitul care o va duce la altar.

„Vă spun atât, este un băiat extraordinar. El nu a fost în România. Eu i-am cunoscut familia. El m-a cerut de nevastă de mai mult ori, dar eu nu eram pregătită atunci. Acum mă simt pregătită. Poate a fost de vină și pandemia asta care m-a făcut să mă gândesc mai mult la mine, la viața mea”, a declarat vedeta, invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV. 

Culmea este că, deși ea îi cunoaște familia viitorului soț, mama vedetei nu-și  cunoaște ginerele. „Nici mama nu știe cu cine mă mărit. I-am zis doar că mă mărit. E în șoc total. Important e să fiu eu fericită, nu?”, a mai dezvăluit vedeta.

Alina Pușcău s-a iubit cu actorul american Vin Diesel

Plecată în 1996 din România, Alina Pușcău a devenit manechin de talie internațională și a avut relații cu bărbați celebri, printe care și actorul american Vin Diesel. Acesta a vrut să o ia de soție și să-i facă un copil. „Eu din copilărie aveam un tipar familial, aveam o frică de căsătorie. În relațiile în care am fost, atunci când m-au cerut de nevastă am terminat imediat relația, mi-a fost frică. Mi se părea că nu o să mai am libertate, eram ca un bărbat. Acum am 39 de ani, a venit timpul să mă așez la casa mea”, a mai spus vedeta.

Alina a mai dezvăluit că nunta nu va avea loc în România și că va purta o rochie de mireasă Ralph Lauren, designerul ei preferat. La sfârșitul acestei luni, vedeta va pleca în America pentru a-și lua cetățenia americană. 

Citește și:

Alina Puşcău, mărturisiri cutremurătoare: "Mama a vrut să mă avorteze de două ori!"

Mai multe