Alina Sorescu, peripeţii în vacanţa cu familionul

Un munte de bagaje, căldură infernală, pregătiri nesfârşite pentru fiecare zi de ieşit la plajă, şase suflete cu vârste şi nevoi diferite, mâncat cu rândul, plânsete de copii, dar şi joacă, momente unice, superbe, şi multă voie bună, asta a însemnat vacanţa din Antalya petrecută de Alina Sorescu împreună cu soţul, copiii şi părinţii ei. Mulţi dintre voi, cei care sunteţi părinţi, vă veţi regăsi în peripeţiile trăite de ei şi povestite cu umor de Alexandru Ciucu.

Pregătirea bagajelor

Când ai copii mici, orice ieşire din casă, chiar şi pentru un weekend la munte, implică pregătiri ample. Imaginaţi-vă ce înseamnă o vacanţă de 7 zile în afara ţării! Tone de medicamente, biberoane, pălăriuţe, colăcei, borcane cu mâncare, lapte praf şi iaurturi (că poate nu le place copiilor mâncarea locală de la all inclusive), soluţii de ţânţari (vreo patru feluri), hăinuţe de vară, dar şi de iarnă, că cine ştie... „Mie mi-a revenit sarcina să mă ocup fix de partea asta sanitaro-protecto-medicamentoso-alimentară. Şi mi-a trebuit peste o săptămână să o duc la bun sfârşit. Din cele 5 bagaje de cală la câte aveam dreptul la avion, două am reuşit să le umplem doar cu cele de mai sus, plus sterilizator, aspirator de muci, nebulizator, mixer şi fierbător. Prin comparaţie, bagajul meu a durat aproximativ 50 de minute”, a scris Alexandru Ciucu într-un jurnal de vacanţă pe care l-a postat pe pagina sa de socializare. 

Primul impact – căldura

Din momentul în care au pus piciorul pe pământ turcesc, prima senzaţie care i-a “lovit” a fost căldura. “«Uopt» sute de grade Celsius. M-am topit instantaneu, cămaşa mi s-a lipit brusc de spate, iar espadrilele am simţit cum mi se afundă uşor în asfalt”, povesteşte designerul. Soarele arzător l-a cam chinuit şi în zilele următoare. 

Recepţionerul i-a refuzat «şpaga»

Aşa cum ştiau că e tradiţia bacşişului la turci, pentru a primi camere cu vedere cât mai bună la mare, românii noştri au strecurat în paşapoarte, la recepţie, o bancnotă de 50 de euro. Mare greşeală. “Când ajunge la paşaportul cu banii, recepţionerul nostru îmi pune banii înapoi pe tejghea şi îmi ţine un fel de teorie anticorupţie, că la ei totul este la vedere, că sunt camere de supraveghere şi că ce o să zică colegii… (Deja mă uitam după mascaţi şi DNA). CÎmi mai spune că, dacă îmi face plăcere să le fac un cadou, să-l fac oficial, în văzut tuturor. Ceea ce am şi făcut, am scos banii şi, cu un gest larg, îi pun pe tejghea. I-a luat foarte mulţumit, de data asta. Surpriza vine când îmi spune că nu poate să ne dea camere cu vedere la mare pentru că cele de familie, interconectate, sunt într-o aripă a hotelului din altă zonă. Am vrut să zic «păi şi cu şpaga cum rămâne?!»”, mai povesteşte Ciucu. Camerele primite au fost însă frumoase, liniştite şi spaţioase, gata să primească cele aproape două sute de kilograme de bagaje plimbate până acolo.

O zi obişnuită de plajă

Mâncare şi băutură la discreţie, piscine, locuri de joacă, mare, şezlonguri de toate tipurile, tot ce-ţi doreai aveai în resortul de lux în care s-au cazat. Se anunţă zile liniştite, de vacanţă. Şi totuşi, nu lipsesc peripeţiile. “De dimineaţă, căutăm un loc unde să ne aşezăm tabăra. Să fie şi umbră pentru toţi şase, şi soare, dacă vrea cineva, să fie şi aproape de mare, totuşi nu departe de un restaurant unde să mâncam la prânz, să fie pe nisip şi nu pe beton etc. Uimitor, dar există şi astfel de locuri, dar sunt primele care se ocupă. După o căutare destul de îndelungată, sub un soare de ora zece ca unul de ora două, am găsit perfecţiunea”, mai scrie Ciucu. Dar liniştea mult aşteptată întârzie să apară. Un fir de păr de-al copilului prins în casca de înot declanşează urgia. Plânsete, urlete. Din fericire, şi cei din jur au copii şi sunt imuni la ţipete. “De-asta e bine la all inclusive, nu trăieşti cu sentimentul că îi chinui pe ceilaţi, toată lumea e deja «vaccinată» contra chirăielilor”. Pornesc spre mare, cu tălpile sfârâind pe nisipul fierbinte, soarele le arde îngrozitor umerii, un val o face pe Carolina să ia o gură zdravănă de apă, iar “chirăială”… lucruri deja banale. 

Pe măsură ce trec zilele, se mai obişnuiesc cu locurile, cu programul. Fiecare are partea sa de relaxare, distracţie, fericire. Nu lipsesc momentele emoţionante, micile gesturi care smulg zâmbete şi îi apropie. Pe nesimţite, vacanţa se apropie de final. Urmează iar împachetarea nesfârşitelor bagaje, zborul spre ţară, marea despachetare de acasă, începutul unei uşoare răceli a Carolinei, normalul vieţii cu copii mici, gândul la următoarea vacanţă...