Alina Sorescu vrea să facă pace cu trecutul legat de Alexandru Ciucu: „De vorbit, s-a vorbit”

4 februarie 2026 8:38   Vedete românești

Alina Sorescu (39 de ani) își dorește să lase în trecut provocările și supărările care au ținut-o acaparată ani de zile. La un an de la divorțul de Alexandru Ciucu (50 de ani), artista face mai multe dezvăluiri prin care lasă de înțeles că vrea să facă pace cu fostul soț. 

Ce planuri are artista pentru perioada următoare 

Invitată în platoul emisiunii SpynewsTV, moderată de Mara Bănică, Alina Sorescu a vorbit despre relația dintre ea și Alexandru Ciucu, cu care a dus un adevărat război în ultimul an. Cei doi și-au adus mai multe acuzații, însă apele par să se liniștească. 

„Cert e că eu vreau ca tot ce a fost rău în viața mea vreodată să rămână în trecut și să mă concentrez pe mine, pe fetițe, pe activitatea mea muzicală, pentru că de vorbit, s-a vorbit“, a declarat Alina Sorescu.

Alina Sorescu: „Mă umilea, mă amenința că dacă nu-i urmez indicațiile totul se va termina”

În urmă cu câteva luni, Alina Sorescu a fost invitată la un eveniment la Palatul Parlamentului, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor, unde a vorbit deschis despre căsnicia toxică, abuzurile și traumele emoționale. 

„Am trăit în abuz emoțional timp de 12 ani. O situație din care nu credeam că voi mai putea ieși vreodată. Mă umilea, mă amenința că dacă nu-i urmez indicațiile totul se va termina (…) Nu a fost implicat în creșterea fetelor, ba dimpotrivă, a devenit din ce în ce mai agresiv și verbal, și emoțional, și, din păcate, în prezența fetelor”, a declarat Alina Sorescu.  

Alexandru Ciucu răspunde acuzațiilor fostei soții 

Alexandru Ciucu a reacționat în urma acuzațiilor primite, și a dorit să facă o serie de clarificări. Designerul a mărturisit că fosta sa soție a făcut declarații asemănătoare și în cadrul procesului de divorț, însă instanța le-a considerat „nule și nefondate”. 

„Îți mai spun un lucru, pe care nu cred că l-am mai spus până acum. Toate lucrurile pe care ea le-a spus și la acest eveniment și în presă, de-a lungul timpului, au fost aduse și în instanță, iar toate instanțele în care am fost și, slavă Domnului, că au fost patru sau cinci (…) toate le-au considerat nule și nefondate”, a declarat Alexandru Ciucu, la Un Show Păcătos.  

Mai multe