Am gustat sandvişurile lui chef Samuel

25 aprilie 2017 21:53   Vedete românești
Ultima actualizare:

Chef Samuel, juratul de la MasterChef, are succes cu cele trei sandvişuri lansate la începutul lunii aprilie. Nu doar în reţeaua de benzinării care l-a convins să-i furnizeze nişte preparate premium de luat la pachet, ci şi la noi în redacţie. Iată ce ne-a convins să ne începem ziua cu mâncarea semnată Samuel le Torriellec!

Vă spun din capul locului, nu mi-a fost uşor să evaluez munca unui bucătar cu atâta experienţă. Gătesc, îmi place să mănânc, dar nu am studii de specialitate, nici pregătire. Tot ce pot să vă spun, în calitate de om care a gustat din preparatele sale, e dacă aş mai cumpăra sau nu. Şi răspunsul este da, fiindcă sandvişurile marca Samuel le Torriellec, lansate la începutul acestei luni în reţeaua OMV, sunt un festin culinar pe care-l poţi lua cu tine oriunde. 

Baguette Caprese

Ingrediente: baghetă multicereal, mozzarela, sos pesto, roşii, castraveţi, salată verde, oţet balsamic. Preţ: 8,99 lei.

Prospeţime şi miros de Mediterană între două felii de pâine grozavă. Aşa aş descrie, pe scurt, experienţa avută după gustarea acestui sandviş. Bagheta cu cereale mi s-a părut ireal de gustoasă, mozzarela - foarte proaspătă, însă sosul pesto face totul. Fără el, Baguette Caprese n-ar fi fost decât o pâine (bună) cu brânză şi roşii.

Baguette Tandoori

Ingrediente: baghetă natur, friptură de curcan cu tandoori, castraveţi în oţet, salată verde, brânză Gran Padano, sos de maioneză. Preţ: 10,99 lei.

Puiul sau curcanul, în acest caz, condimentat cu măsură cu tandoori masala (amestec de condimente indiene) este divin oricine l-ar găti. Însă doar un chef adevărat poate potrivi exact cantitatea necesară de mirodenii cu care se înnobilează o friptură. Nu e deloc o surpriză că chef Samuel a reuşit să transmită celor 318 bucătari Viva, care prepară aceste sandvişuri, concentraţia precisă de condimente exotice.

Baguette Peking

Ingrediente: baghetă franţuzească, pulpă de raţă cu sos Peking, salată verde, ardei gras, roşii, seminţe de susan alb şi negru. Preţ: 12,99 lei. 

Raţa confiată din sandvişul Baguette Peking s-a întâlnit excelent cu sosul Peking, un dressing care nu lipseşte din bucătăria asiatică, în general, şi din cea chinezească, în special. Sosul, care se face din pastă de soia, usturoi, ardei iute, oţet din orez şi zahăr, e cam dulce pentru gustul meu, însă perfect echilibrat ca iuţeală. Adică îl simţi doar după ce termini de mâncat. Cele trei sandvişuri semnate chef Samuel vor fi comercializate în restaurantele Viva ale reţelei OMV până la sfârşitul lunii mai.

Mai multe