Amalia Enache, fără pic de machiaj. S-a pozat într-o postură adorabilă cu fiica ei

11 aprilie 2017 19:55   Vedete românești
Ultima actualizare:

Amalia Enache (39 de ani) duce o viață cu totul schimbată de când în viața ei a apărut Alma, ghemotocul de bucurie care i-a umplut viața de voie bună. În luna august a anului trecut, știrista de la Pro Tv și-a văzut visul cu ochii, atunci când a adus-o pe lume pe micuță.

La doar câteva luni de viață, Alma a și plecat alături de mama ei tocmai în America de Sud, acolo unde și locuiește tatăl fetiței. În luna ianuarie, când frigul devenea mai năprasnic în România, cele două luau drumul  soarelui.

Acum, trei luni mai târziu, mai bronzată și cu sufletul liniștit și hrănit spiritual, Amalia Enache s-a întors în București și s-a grăbit să răspundă unei provocări lansate de Corina Bud: o poză fără pic de machiaj. Mai mult, toată atenția a fost atrasă de fetița ei, carea dormea profund în brațele sale.

“«Așa sunt cea mai frumoasă.» Am curaj să mă arăt după 30 de ore pe drum, dintre care 18 în avion #nomakeup #nofilter #nosleep, mamă fără pauză, provocată de Corina Bud”, a scris Amalia pe Facebook.

“Știi că ai ajuns acasă când ți se spune pe stradă să-i pui copilului căciulă, iar la televizor sunt Mihaela Rădulescu, Andreea Marin și dragul meu Cabral în roz”, a mai fost un alt mesaj de-al știristei, aflată încă în concediu postnatal.

Mai multe