Amalia Enache:”Fiica mea nu prea știe cum e iarna”. Unde a plecat acum știrista

14 decembrie 2018 14:58   Vedete românești
Ultima actualizare:

Prezentatoarea știrilor de la Pro Tv, Amalia Enache, a plecat pe 13 decembrie într-o vacanță departe de țară. Nu singură, ci alături de fiica ei, Alma, în vârstă de numai doi anișori și jumătate. Cele două au zburat spre Barcelona, unde vor petrece câteva zile pe tărâmuri mai calde. Vedeta tv și-a luat cel mi mic bagaj după ea.

Îi place foarte mult să călătorească și și-a obișnuit și fetița, încă de când aceasta avea doar câteva luni. Alma, fetița Amaliei Enache, a fost prima dată în Argentina când avea doar 5 luni de viață, iar de atunci au tot călătorit, pe rute lungi, așa că orele lungi de zbor au devenit o plăcere pentru cele două. Barcelona, Toscana, Brazilia, Argentina sunt doar câteva destinații pe care micuța le-a vizitat alături de celebra ei mamă. Aceste excursii ”calde” au fost făcute în mare parte în sezonul rece, iarna, așa că micuța nu prea știe cum este la frig, la zăpadă.

Iată, ieri, Amalia a plecat din nou din țară, alegând să exploreze din nou Barcelona. ”Mâine (n.r. pe 13 decembrie) plec cu Alma într-o mică vacanță. Am ales tot Barcelona și vom sta acolo până săptămâna viitoare. Plecăm mereu în destinații calde, așa că micuța nu prea știe cum e la frig, cum este iarna. Cam tot timpul aleg să plecăm în aceste destinații în lunile reci”, ne-a spus Amalia Enache, miercuri seara, prezentă la un eveniment aniversar al unei celebre firme de produse pentru voiaj. Dacă unii aleg să își ia tot dulapul de haine atunci când pleacă, iată că Amalia alege cel mai mic bagaj. ”Întotdeauana am călătorit cu foarte puține bagaje după mine. Nu îmi place să am grija asta, ci să mă concentrez pe alte lucruri importante. I-am ales Almei un troller micuț, colorat, în care voi pune lucrușoarele ei. În Barcelona nu luam nici o jucărie cu noi”, a mai spus frumoasa știristă de la PRO TV.

Mai multe