Amanta îl ţine sub papuc mai rău decât soţia! Mihai Chiţu, controlat non-stop de femeia care i-a spart căsnicia EXCLUSIV
A vrut libertate, dar s-a ales cu altceva! Sătul de nevastă, căreia trebuia să-i dea tot timpul socoteală, Mihai Chiţu (35 de ani) s-a refugiat în braţele unei brunete focoase, dar nu a scăpat de explicaţii. Câştigătorul concursului “Vocea României” este verificat la sânge de amantă şi fircare mişcare îi este atent monitorizata. Surse din anturajul artistului au povestit pentru Click! coşmarul prin care trece Chiţu.
Aproape un an s-a scurs de când fotoreporterii Click! l-au surprins pe Mihai Chiţu în compania altei femei. Timpul a dovedit că ceea ce părea atunci un episod pasager s-a transformat într-o relaţie destul de serioasă, iar femeia pe care artistul o săruta cu patimă i-a devenit la scurt timp iubită oficială. A renunţat la soţie, după o relaţie de 13 ani şi şapte ani de căstorie cu acte, şi s-a aruncat ca un adolescent în braţele Andrei Petcu, o tânără din Bucureşti, de care se pare că în ultima vreme este nedezlipit sau mai bine spus ea este cea care "s-a lipit ca marca de scrisoare" de Chiţu.
Mihai Chiţu nu pleacă niciodată singur din oraş
Surse din anturajul fostului elev al lui Horia Brenciu au povestit că artistul este verificat la sânge de bruneta cu care deja se afişează fără să se mai ascundă de nimeni.
"Dacă Mihai vine neînsoţit, până la finalul serii, lucrurile iau o însorsătură la 180 de grade. Andra află unde este şi vine după el. Nu s-a întâmplat o doar o dată ca el să fie singur, la concert sau în club cu băieţii, şi să plece la finalul serii cu ea", ne-au spus aceleaşi surse. Să fie oare vreun semn că Andra nu are suficientă încredere în infidelul Mihai Chiţum, cunoscându-i antecedentele sau deja s-au adunat nori negri în relaţia celor doi.
Weekend-ul trecut, Mihai Chiţu a făcut furori cu amanta la piscină. Cei doi au fost cu o gaşcă de priteni la o piscină din Bucureşti. Chiar dacă Chiţu nu s-a despărţit nici acum de nevastă şi poartă încă verigheta pe deget, el se afişează tot timpul la braţul lui Andrei, cu care a şi recunoscut că are o relaţie serioasă. Dacă artistul nu se mai simte atras de soţie, dar este încă legat de ea, de fetiţa lor este foarte ataşat. Acesta petrece timp preţios cu Rianna. "Ioana îi aduce fetiţa acasă, în locuinţa unde au stat cât timp au fost o familie, ori de câte ori el cere să o vadă. Mihai şi fetiţa se înţeleg foarte bine şi se distrează copios împreunăâ", ne-a spus un amic al artistului.
Ioana Chiţu este instructor de zumba la o mare sală de fitness
La 22 de ani, Mihai s-a îndrăgostit pe loc de Ioana, o fată cu patru ani mai mică decât el. După cinci ani de relaţie, cei doi s-au căsătorit şi, în scurt timp, a venit pe lume rodul dragostei lor, Rianna (5 ani). Fetiţa este foarte talentată şi a luat de la ambii părinţi ce era mai bun. "E fascinată de muzică, are acasă toate instrumentele muzicale de jucărie. În special îi place chitara. Ascultă muzică, dansează. Şi înoată foarte bine”, a povestit Ioana pentru Click! cu ceva timp în urmă. Încă soţia lui Chiţu în acte, Ioana a absolvit cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea Gimnastică Aerobică, şi în prezent lucrează ca instructor de zumba la o salîă de sport frecventată de vedetele autohtone. În trecut, tânăra pregătea copii la dansuri şi balet.