Amanta lui Kamara s-a mutat din casa lui! A făcut pace artistul cu soţia după circul de la tv?

30 martie 2018 14:02   Vedete românești
Ultima actualizare:

Există tot mai multe indicii că mariajul lui Kamara s-ar putea repara cu bunăvoinţă din partea ambilor soţi, iar primul pas pare că a fost făcut. Atât artistul, cât şi Oana au renunţat la relaţiile extraconjugale, iar de curând şi-au anunţat prietenii că se află împreună la Oradea, oraş unde au plecat cu Leon, băieţelul lor. Nici amanta nu pare să le mai încurce planurile.

Kamara şi Oana par că au uitat toate infidelităţile şi vor să-şi mai dea o şansă împreună. Cei doi au plecat într-o scurtă căkătorie aflară din Bucureşti împreună cu copilul lor. Întrebaţi dacă s-au împăcat, soţia artistului a răspuns că încearcă să aibă o relaţie de pritenie de dragul lui Leon. "Suntem ca prieteni pentru cel mic", a explicat ea. 

Situaţia este cum nu se poate mai bună pe cei doi şi vine într-un context în care nici amanta Mădălina nu mai faci paşi spre artist. Ea s-a mutat din casa lui şi locuieşte acum într-o garsonieră.

"Sunt de două zile aici. A fost foarte ciudat, nu m-am obişnuit cu patul. Sunt obsedată de lumânărele. Şi când eram cu Kamara aprindeam. Încă mă gândesc la el. Am cumpărat pernuţa asta pe care am scris Kama. Aş fi vrut să-i trimit un mesaj şi să-l chem la mine. Momentan el nu ştie ce vrea şi nu cred că mai există cale de împăcare acum. E un haos total în viaţa lui. Îşi îngreunează viaţa. Mi-aş fi dorit să fi fost şi el aici să ne înghesuim în garsonieră. M-am simţit deranjată în emisiune că ea a spus că încă e soţia lui. A fost nevoie să apar eu să-i reamintesc lucrul ăsta. Mi-aş dori să mă împac cu el, dar dacă nu se poate viaţa merge înainte. Îi doresc să fie fericit", a declarat Mădălina la Kanal d. 

Mai multe