AMI a fost eliminată de la «Exatlon». Războinicul Iulian Angelescu a părăsit concursul în urma accidentării

23 ianuarie 2019 13:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

În cadrul ultimei ediției de la «Exatlon», miza a fost uriașă pentru cele două echipe din concurs, astfel că, Faimoșii și Războinicii s-au duelat pentru imunitate în fața eliminărilor din competiție. Înaintea debutului meciului de protecție, prezentatorul reality-ului a anunțat că în urma investigațiilor medicale amănunțite în ceea ce privește starea de sănătate a Războinicului Iulian Angelescu, sportivul nu mai poate concura și va fi nevoit să părăsească competiția.

Cel mai important joc sportiv al săptămânii s-a disputat aseară pe traseul supranumit “Parcul de aventură”, unul extrem de spectaculos; concurenții au fost susținuți de o chingă, în calea lor spre punctul de finish, aceștia fiind nevoiți să întâmpine și să doboare diferite obstacole, care i-au solicitat la maximum din punct de vedere fizic.

Deznodământul meciului de protecție se anunță încă din primele jocuri, Războinicii pornind cu dreptul, iar diferența scorului final a fost de 10 la 5 în favoarea acestora. Faimoșii s-au văzut în postura de a pierde una dintre fetele din echipă, în urma înfrângerii dureroase

Duelul dramatic s-a dat între Cătălina Seicaru, care a înregistrat cele mai mici procentaje, și AMI, nominalizată de Ion Surdu, concurentul cu cel mai bun procentaj de la “Exatlon”, după consultarea cu echipa, inclusiv cu AMI. Cântăreața chiar s-a autopropus pentru duel. Bătălia sportivă între cele două Faimoase a fost destul de strânsă însă, din păcate, AMI a pierdut în fața Cătălinei Seicaru. În ciuda durerilor la picior care nu îi dădeau pace, AMI a luptat până în ultima clipă și a continuat jocul.

“Este greu să îți găsești cuvintele în astfel de momente! <Extalon> a fost cea mai frumoasă, cea mai intensă, dar și cea mai scurtă experiență a mea, din păcate. Nu credeam vreodată că voi ajunge vreodată în această competiție. Voi striga pentru ultima oară aici <Hai, Faimoșii!>”, a spus AMI aseară, la ceremonie. 

Vladimir Drăghia și Giani Kiriță se întorc la «Exatlon»

Vladimir Drăghia și Giani Kirita vor fi antrenori în cel de-al treilea sezon al reality show-ului fenomen„Exatlon”, difuzat de sâmbătă până marți, de la ora 20:00, la Kanal D.

Foștii coechipieri vor fi alături de concurenți în cea mai dramatică și frumoasă competiție a vieții lor, îi vor ghida pe aceștia în drumul spre victorie și îi vor susține în toate încercările prin care vor trece.

„Sunt magulit de noua postura pe care o am in acest sezon. Voi incerca sa ajut echipa sa aiba o experienta cat mai placuta acolo. Indrumarile nu vor fi legate doar de trasee. Le voi impartasi din experienta mea din primul sezon, voi face tot posibilul ca fiecare membru al echipei mele sa se poata intoarce acasa castigator”, a declarat Vladimir Draghia.

Dacă Vladimir a acumulat o experiență uriață în calitate de concurent, ajungând chiar să câștige trofeul „Exatlon”, în primul sezon, Giani Kiriță a trecut deja și prin experiența de antrenor.

„Cu siguranta, experienta dobandita in cel de-al doilea sezon ma va ajuta acum. Am avut de lucru, am nimerit atunci intr-o perioada dificila a echipei. Ce pot sa spun este ca sunt un profesionist si ma voi dedica total, si acum, echipei mele. Referitor la Vladimir, e interesant ce se intampla. Noi eram dusmani inainte de primul sezon <Exatlon>, in timpul show-ului am devenit prieteni, iar  acum ne intoarcem in Republica Dominicana pe pozitii rivale. Iar eu nu am prieten in teren ”, a declarat Giani Kirita.

Mai multe