Ami: «Îmi modific toate hainele la croitoreasă»
Cântăreaţa Ami este nevoită să îţi modifice toate hainele la croitoreasă din cauza faptului că poartă mărimea XS. Pentru a face această sarcină mai uşoară, vedeta şi-a făcut un "abonament" la croitoreasă, căci îi trece pragul foarte des.
“Esenţele tari se ţin în sticle mici”, este o vorbă din popor care i se potriveşte de minune îndrăgitei artiste Andreea Ioana Moldovan (29 de ani) alias Ami, după numele de scenă. Vedeta măsoară doar 1,54 m, fiind cea mai scundă solistă, şi îi este aproape imposibil să-şi găsească haine pe măsura ei. Prin urmare, le modifică pe toate: “Se întâmplă în general să îmi fac ţinute la comandă, foarte rar mi se întâmplă să împrumut ceva de la o prietenă din cauză că sunt foarte micuţă, port haine XS şi XXS. Îmi comand majoritatea hainelor de pe Internet. Orice lucru cumpărat din magazin am ajuns să îl duc la croitoreasă, am abonament la ea pentru că merg periodic la atelier. Îmi modific orice, tricouri, blugi, totul”, a declarat vedeta pentru Click! Ami este şi foarte slăbuţă: “Nu ţin o dietă anume, în ultima perioadă nu am ajuns deloc la sală, mănânc cam orice poftesc. Mă feresc să mănânc carbohidraţi, în rest încerc să fac cât mai multă mişcare. Am 40 de kilograme”, a conchis pentru Click!, Ami.