#Exclusiv Click!

Ana Maria Barnoschi vrea să se mute de la apartament la vilă! „Am fost la o serie de vizionări!”. Ce cerințe are?! „Vreau o curte mare, am patru căței”

17 decembrie 2025 8:24   Vedete românești

Ana Maria Barnoschi și soțul ei au planuri mari pentru anul care vine. Recent căsătoriți, cei doi și-au propus să se mute de la apartament la vilă. Au mers deja la vizionari. Ce s-a întâmplat?

Anul trecut, în luna iunie, fosta prezentatoare de la Kanal D, Ana Maria Barnoschi s-a căsătorit civil, cu alesul inimii ei, omul de afaceri Vlad Bălău. 

La doar două luni distanță, frumoasa prezentatoare a spus „Da!” în fața lui Dumnezeu, în Palma de Mallorca, Spania, într-un cadru de vis.

Cei doi locuiesc în prezent într-un apartament cochet cu trei camere, însă Ana Maria a dezvăluit, pentru Click!, că vrea neapărat să se mute în curând la vilă. 

De vină ar fi cei patru căței pe care îi are și la care fosta prezentatoare de la Kanal D ține ca la ochii din cap. 

Ana Maria Barnoschi: „Îmi doresc să ne mutăm la casă”

Prezentă recent  la lansarea unui nou magazin a lui Cătălin Botezatu, aceasta ne-a dezvăluit ce planuri are pentru anul viitor. 

„Îmi doresc să ne mutăm la casă. Acum stăm într-un apartament de trei camere. Aș vrea o casă undeva pe lângă București, o casă cu o curte mare pentru căței. Am patru căței. 

Ne-am dori să achiziționăm o casă gata făcută, să nu ne batem capul cu tot ce înseamnă construit o casă de la zero. Am fost deja la câteva vizionări. Am văzut câteva căsuțe, care ne-au plăcut pentru că s-au mulat cumva pe cerințele noastre.

Trebuie să mai vedem, să mai testăm piața după care să tragem o linie și să stabilim care ne-au plăcut și la care să ne oprim. Este în funcție de buget și în funcție de ce ne dorim noi de la casa respectivă. 

Curtea este foarte importantă. La patru căței am nevoie să-i las și pe ei să se joace în voie. Piscina nu e un criteriu după care să ne alegem casa, asta o putem face și pe viitor”, a declarat Anamaria Barnoschi, în exclusivitate pentru Click!

Când devine mămică?

Ana Maria și soțul ei așteaptă să devină și părinți, anul viitor. 

„Nu s-a schimbat deloc viața de când m-am măritat. Un act nu schimbă deloc dinamica unei relații. Și cred că și, pe viitor, lucrurile se vor menține la fel de frumoase ca și până acum. Facem locurile împreună, ne ajutăm. Eu gătesc, el spală vasele. 

Când o vrea Dumnezeu va veni și copilul. Eu mi-aș dori o fetiță care să ia lucrurile bune de la amândoi”, a mai spus Ana Maria, pentru Click!

Mai multe