Anastasia Lazariuc se roagă la mormântul lui Iisus
Solista Anastasia Lazariuc (62 ani) îmbină utilul cu plăcerea şi se bucură de o minivacanță în Israel.
Artista nu se află pentru prima dată în Țara Sfântă, iar de această dată a mers acolo pentru a le cânta românilor din Diaspora. Cântăreața s-a cazat la un hotel de lux situat pe malul Mării Moarte, acolo unde a fost programat şi spectacolul respectiv. Basarabeanca, stabilită de ani buni în România, va vizita şi locurile sfinte prin care au pășit Mântuitorul Isus și Maica Domnului.
Ea abia așteaptă să revadă în aceste zile Grădina Ghetsimani, mormântul lui Isus din Sfânta Cetate și mormântul Fecioarei Maria. Printre altele, Anastasia s-a bucurat de câteva zile însorite și s-a plimbat pe plajă, spălându-şi mâinile cu apă din Marea Moartă, recunoscută pentru proprietățile ei benefice (are o compoziţie specială cu o concentraţie mare de săruri şi minerale).