Anca Pandrea a făcut parastas mare pentru Iurie Darie
S-au împlinit 4 ani de la moartea lui Iurie Darie, însă lacrimile nu s-au uscat nici acum pe obrajii Ancăi Pandrea. Actriţa a făcut sâmbătă (5 noiembrie) parastas mare pentru omul pe care l-a iubit atât de mult şi e mulţumită că a reuşit să ducă la bun sfârşit realizarea unui bust al lor, pe care l-a dezvelit la cimitir.
Slujba de pomenire a început în jurul prânzului la cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti, acolo unde Iurie Darie îşi doarme somnul de veci.
"L-am visat pe Iura, vorbim tot timpul noaptea, între orele 2 şi 3, atunci când se deschide cerul. Era bucuros pentru această zi. El mă veghează, ne sfătuim... Atunci când e lângă mine, uit şi de problemele de sănătate, de tot. Mă bucur că am reuşit să facem bustul”, ne-a spus cu un zâmbet trist Anca Pandrea.
De la cimitir, prietenii şi apropiaţii s-au îndreptat spre casa actriţei, acolo unde a avut loc pomana.
"I-am făcut lui Iura tot ce şi-a dorit el pentru această zi: peşte afumat, fasole, salată de boeuf, mâncare de gutui, ouă umplute, prăjituri şi multe altele, toate fiind măncărurile lui preferate”, a adăugat actriţa.
Iurie Darie a murit după ce a suferit un accident vascular cerebral survenit după o operaţie pe creier.