Anca Pandrea, aniversare cu gripă şi multe lacrimi
Văduva actorului Iurie Darie, actriţa Anca Pandrea, a împlinit vineri 72 de ani, însă evenimentul n-a mai fost sărbătorit ca pe vremuri, udat cu vin, ci cu lacrimi de nostalgie. Este a şasea aniversare a Ancăi fără iubitul ei Iura, care ne-a părăsit pe 9 noiembrie 2012. Culmea, actriţa n-a avut voie nici măcar să meargă la cimitir, cu tort, aşa cum făcea în fiecare an.
Aniversarea celor 72 de ani, pe care i-a împlinit vineri, 16 februarie, au prins-o pe actriţa Anca Pandrea acasă, însă nu ca odinioară, înconjurată de prieteni şi de oamenii iubiţi alături. Au trecut aproape şase ani de la moartea lui Iura al ei (actorul Iurie Darie a murit pe 9 noiembrie 2012, la vârsta de 83 de ani, n.r.), iar actriţa nu s-a împăcat nici acum cu gândul că a rămas singură.
Ar fi vrut şi de data aceasta să meargă la cimitr, la mormântul iubitului ei, să „sărbătorească” cu tort şi şampanie, însă starea sănătăţii nu i-a permis. „Am avut gripă şi bronhopneumonie, abia joi am revenit acasă de la spital. Doctorul mi-a spus că am luat virusul din aer, pentru că nu am umblat cu tramvaiul sau cu metroul. Doctoriţa mi-a recomandat să stau izolată în casă, pentru că dacă mă duceam la cimitir la Iura, cu tort şi şampanie, cum făceam în alţi ani, urma să plâng şi aş fi tras aer rece în piept. Aşa că am stat cuminţică acasă, m-au sunat prietenii să mă felicite. Pe vremuri, toată lumea aştepta chefurile pe care le dădeam cu Iura de ziua mea, toţi veneau la noi şi petreceam cu muzică bună, cu mâncare şi băutură”, ne-a povestit, cu nostalgie, Anca Pandrea.
Tot cu amintirile se hrăneşte actriţa şi din punct de vedere profesional, căci în ultima vreme nu s-au mai ivit oferte care să o activeze. Ultimul mare proiect al ei a fost telenovela de succes “Numai iubirea” (2004), în care a jucat alături de regretatul Iurie Darie.
Povestea lor de dragoste a început după ce el a rămas vaduv. Actorul a fost invitat de Anca la o cafea şi prima vizită s-a lăsat cu multe surprize. Actriţa şi-a dat seama că prietena ei a plecat în oras şi a încuiat-o din greşeală, în casă, aşa că a fost nevoită să iasă pe geam. Cand Iurie Darie a ajuns acasă la Anca, a trebuit să intre şi el, tot pe geam.
După două decenii de amor, actorul şi-a făcut curaj şi a cerut-o de nevastă pe Anca Pandrea în timpul unei emisiuni de divertisment, la Antena 1. Iurie Darie a povestit că pur şi simplu aşa a simţit atunci, că trebuia să facă acest pas ca să fie oficial alături de femeia pe care o iubea. S-au programat de câteva ori la starea civilă, dar n-au reuşit să ajungă niciodată până acolo, pentru că ba şi-a pierdut Anca buletinul, ba au avut spectacol în Germania, ba au plecat în Israel, la un festival de film. De multe ori au declarat, însă, că nu trăiesc în păcat, căci în faţa lui Dumnezeu sunt căsătoriţi religios.