Anca Pandrea s-a accidentat într-un bazar din Istanbul. Ce peripeții a avut actrița în vacanță

12 august 2019 13:04   Vedete românești
Ultima actualizare:

Anca Pandrea a fost săptămâna trecută într-o vacanţă exotică în Turcia, împreună cu gaşca ei de prieteni. Actriţa Anca Pandrea, care a jucat în telenovela „Numai iubirea”, de la Acasă TV, a profitat de această ieşire ca să mai uite de problemele din ultima vreme. Însă Anca Pandrea a avut parte de alte probleme, căci s-a lovit la un picior în timp ce vizita bazarurile din oraş.

Timp de câteva zile, Anca Pandrea (73 de ani) s-a simţit ca în poveştile din „1001 de nopţi”, cu sultani şi cadâne. Şi asta pentru că actrița a mers într-o excursie în Turcia, alături de câţiva prieteni foarte buni, printre care solista de muzică populară Anişoara Vlaicu și interpretul de muzică orientală Gazi Demirel.

Anca Pandrea a vizitat Monumentul lui Suleyman Magnificul

Anca Pandrea a vizitat Moscheea Albastră, dar și monumentul lui Suleyman Magnificul. „Am fost în Istanbul şi am avut ocazia să vizităm Moscheea Albastră și Insula Prinţilor, unde nu se mergea decât cu bicicleta sau cu trăsura şi unde nu era nici o maşină. Am fost în jur de 28 de persoane şi m-am simţit foarte bine între prieteni. Am fost pe Bosfor cu iahtul şi am dat de mâncare la pescăruşi. Dar cel mai frumos a fost că am vizitat Monumentul lui Suleyman Magnificul, cel pe care l-am urmărit la televizor în serialul cu acelaşi nume. Iar lângă el era Monumentul lui Hureem, soţia lui mult prea iubită, care era foarte îndrăgită de toată lumea. Am văzut multe lucruri pe care le ştiam de la televizor, din seriale, însă este altceva să le vezi în realitate”, ne-a povestit Anca Pandrea.

Anca Pandrea s-a împiedicat în bazar și s-a lovit la picior

Anca Pandrea și amicii actriței au ajuns şi la un restaurant select unde erau foarte mulţi indieni şi francezi şi unde au avut parte de o mare surpriză. „A venit la un bărbat care era fardat ca o femeie şi a dansat din buric decent. N-am văzut aşa ceva în viaţa mea şi am râs foarte mult. Ne-am distrat, am băut cafea turcească, făcută la nisip, am mâncat dorada proaspătă. Am mers şi la cumpărături, iar acolo se tocmeau pentru orice. Erau turci care vorbeau româneşte şi trebuia să fii atentă cu ei. Din păcate, acolo m-am lovit la laba piciorului şi mi s-a înnegrit şi mă doare foarte tare. Chiar dacă am pus gheaţă şi l-am înfăşurat, nu a trecut. Sper să se rezolve în zilele viitoare”, ne-a mărturisit actriţa Anca Pandrea după ce s-a întors din vacanţă. „Important este că m-am distrat alături de prieteni, că m-am relaxat şi că m-am simţit bine”, ne-a mai spus Anca Pandrea despre vacanța din Turcia.

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

Citește și:

Anca Pandrea, prietenă cu «sosia» lui Iura

Anca Pandrea, jefuită în Piaţa Obor. Văduva lui Iurie Darie a crezut că hoţii sunt fani de-ai ei

Mai multe