Anca Serea, certată că nu se prezintă cu numele din buletin

2 martie 2019 10:16   Vedete românești
Ultima actualizare:

Trei ani şi jumătate s-au scurs de la nunta Ancăi Serea cu Adi Sînă şi fost prezentatoare nu s-a obişnuit încă cu numele dobândit după căsătorie. Recent, brunetei i s-a atras atenţia că nu îşi folosesşte numele din buletin, iar cel care a făcut această remarcă a fost chiar partenerul ei, uşor deranjat că soţia încă refuză să-şi spună numnele adevărat.

Anca Serea (37 de ani) şi Adi Sînă sunt împreună de aproape 8 ani, s-au cununat civil în noiembrie 2015 şi la câteva zile distanţă au făcut şi cununia religioasă la Mănăstirea Caşin, aceeaşi biserică la care au fost botezaţi şi copiii lor. Din motive numai de ea ştiute, bruneta, care în acte a luat numele soţului, a rămas pentru cei care o cunosc de pe micul ecran tot Anca Serea. Numele de fată al fostei ştiriste pare că îl cam deranjează pe Adi Sînă (Akcent), care i-a şi reproşat soţiei că în continuare se prezintă aşa cum se fapt nu se numeşte.

"De ce spui că te cheamă Anca Serea? Mă uitam zilele trecute la televizor şi am văzut o reclamă în care Anca Serea recomanda un şampon. Vrei să le arăt eu buletinul tău, să vadă toată lumea cum te cheama? Nici măcar Anca Serea Sînă, ci doar Anca Sînă... păi unde e mândria mea?", a fost reacţia solistului într-o discuţie pe care cei doi au purtat+o pentru un nou epidos al vlogului lor. 

În replică, prezentatoarea tv a explicat că în scenariul reclamei era pevăzut să se prezinte cu numele cu care o ştie toată lumea. 

Anca Serea: "Vreau să fiu Albă ca Zăpada cu cei şapte pitici"     

Mămica eroină a showbiz-ului românesc, Anca Serea are cinci copii şi încă îşi mai doreşte bebeluşi. La cununia religioasă din 2015, bruneta era însărcinată cu Moise şi nu exclude ca pe viitor să-i mai facă astfel de surprize soţul ei. Soţia lui Adi Sînă vorbeşte ori de câte ori are ocazia despre o viitoare sarcină şi spune că ea şi soţul său au în plan un al şaselea copil.

"E posibil şi un al şaselea copil, dar nu acum. Suntem tineri şi avem energie. Vreau să fiu Albă ca Zăpada cu cei şapte pitici", mărturisea vedeta.

 Ea are doi copii, pe David (18 ani) şi pe Sara (12 ani),  din căsnicia cu afaceristul Filip Poplingher, care s-a stins din cauza unei boli necruțătoare, şi trei din mariajul cu actualul ei soţ. Noah (6 ani şi jumătate), Ava (4 ani şi jumătate) şi Moise ( 3 ani) sunt copiii ei cu solistul Adrian Sînă.

Citeşte şi:

Anca Serea: “Am probleme grave de sănătate”. Rolul de mamă eroină i-a pus capac

Patru din cei cinci copii ai Ancăi Serea învață la școli private. Plătește o avere pentru educația lorhttps://www.click.ro/vedete/romanesti/anca-serea-am-probleme-grave-de-sanatate-rolul-de-mama-eroina-i-pus-capac

Mai multe