Anca Serea, în formă după cea de-a șasea naștere. A ieșit cu trei dintre copii într-un parc de aventură

23 septembrie 2019 14:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vedete una și una au participat, alături de copiii lor și de sute de persoane, la o petrecere de neuitat într-un celebru parc de distracții din Herăstrău. Intitulat ‘Back to School Party’, evenimentul a inclus momente de dans, concerte și piese de teatru pe scena ridicată în aer liber lângă atracțiile parcului de distracții.

Anca Serea a sosit în parc alături de trei dintre copiii săi, Sarah, Ava și Moise. Aceștia s-au distrat de minune urcând în atracțiile lor preferate. Sarah și Ava au urcat pe platforma turnului Spark, ce avea să îi plimbe cu mare viteză de sus până jos și de jur împrejur, sfindând parcă legea gravitației.

Apoi, s-au urcat în racer-ul Airbone Shot, în care s-au simțit ca într-o călătorie în spațiu. Micuțul Moise a preferat jocurile specifice vârstei lui și a radiat de bucurie când mama lui l-a urcat în scaunul rotativ ce avea să îl plimbe de sus până jos pe muzică antrenantă. Anca arată și se simte senzațional după ce, pe 14 august, a născut pentru a șasea oară.

Andreea Antonescu, ca o școlăriță

Andreea Antonescu a impresionat alegând o vestimentație conform tematicii evenimentului. Și-a făcut apariția ca o elevă în prima zi de școală: fustă scurtă și șosete lungi, până la genunchi. Artista a experimentat pe propria piele ce înseamnă jocurile din parcul de aventură.

Ela Crăciun și-a învins teama de înălțime

La fel a procedat și Ela Crăciun. Vedeta a fost convinsă de fiica ei, Alesia, să urce în tiribombe, în condițiile în care are frică de înălțime și de viteză. Ela și-a învins această fobie și a experimentat ce înseamă să zbori ca într-un simulator de zbor spațial.

Fiica Oanei Roman, pasionată de condus

Isabela, fiica Oanei Roman, le-a arătat tututor cât de pasionată este de condus. Alături de tatăl ei, a urcat la volan și s-a distrat în ringul cu mașinuțele tamponabile, făcând viraje ca un profesionist.

Ingrid, fetița Simonei Pătruleasa, a participat, alături de mama ei, la o partidă de Derby, aruncând cu bilele la țintă, astfel încât calul de curse ales să înainteze și să câștige competiția.

Citește și:

Anca Serea, în prima poză cu fetița! Ce declarații emoționante a făcut tăticul Adi Sînă

Motivul pentru care Oana Roman a stat internată în spital 2 zile. Ce au descoperit medicii

Mai multe