Anca Serea, provocările vieţii de mămică: ''Nu-mi pedepsesc copiii''

28 aprilie 2015 19:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

Anca Serea (33 de ani) este cea mai sexy mămică din showbiz. Ea a fost invitată într-o emisiune tv, unde a vorbit despre cum se descurcă cu cei mici. Frumoasa prezentatoare a mărturisit că nu îşi pedepseşte copiii.

''Cele mai grele momente sunt acelea în care ei nu se simt bine, pentru că simţi aşa că pierzi controlul ca părinte. Când mai au febră sau diverse răceli, dar am învăţat să trecem peste ele. Spre exemplu, Ava a avut o răceală mai puternică la trei luni şi jumătate, a fost un soi de pneumonie. A fost internată şi am stat cu ea, dar a fost bine că şi-a revenit. Asta e, cu bune şi cu rele. Prostioare nu fac, e aşa în limita bunului simţ. Nu e niciunul agitat. Nu prea îi pedepsesc. Aici greşesc. Cu David am cele mai dese conflicte, are 13 ani, e la perioada adolescenţei'', a spus Anca Serea, la Antena Stars.

De patru ani, vedeta de televiziune Anca Serea formează un cuplu cu artistul Adi Sînă (37 de ani) de la Akcent, împreună cu care are doi copii. Dintr-o relaţie anterioară, prezentatoarea mai are alţi doi copii, fără însă să fi fost măritată.

Anca Serea a rămas văduvă la doar 28 de ani

Puţini ştiu că frumoasa prezentatoare a emisiunii “Focus Sport” de la Prima TV a trecut printr-o dramă sfâşietoare. Anca Serea a rămas văduvă la 28 de ani, după ce soţul său, Filip Poplingher, a fost răpus de leucemie în 2010. Din relaţia de 11 ani a celor doi au rezultat doi copii superbi: David şi Sarah. Vremea a vindecat rănile, iar la un an de la moartea soţului în viaţa Ancăi a apărut Adrian Sînă, liderul trupei Akcent.

Mai multe