Anca Sînă Serea, o copilărie tristă: „Am fost crescută doar de mama!”

17 aprilie 2017 20:56   Vedete românești
Ultima actualizare:

Anca Sînă Serea uimește cu fiecare apariție la ”Uite cine dansează”. Mamă a cinci copii, vedeta și-a amintit despre copilăria grea pe care a avut-o.

Vedeta se menține într-o formă de zile mari, iar aparițiile sale nu sunt niciodată trecute cu vederea. Anca este o mamă implicată în educația și creșterea celor cinci copii, asta deși programul încărcat pe care îl are în prezent ar putea să o împiedice.

În cadrul emisiunii de la Pro Tv, ”Uite cine dansează”, Anca a avut o apariție de senzație. Cu o ținută extrem de sexy și cu o atitudine sigură pe ea, fosta prezentatoare a uimit juriul și telespectatorii. Chiar dacă dansul nu este punctul ei forte, vedeta este foarte serioasă cu privire la acest lucru și își dă tot interesul.

Anca a rememorat câteva amintiri din timpul copilăriei și a vorbit despre viața modestă pe care a dus-o. Mama ei a plecat în străinătate pentru a-i oferi o viață mai bună și singurul lucru pe care și-l dorea de Paști era ca ea să vină acasă. Chiar dacă nu a avut parte de multe lucruri, Anca a fost crescută frumos, cu credință în Dumnezeu, lucru pe care dorește să-l insufle și copiilor săi. 

Vedeta a mărturisit că și Adi a compătimit-o pentru situația pe care a avut-o. ”Iubita, tu chiar ai avut o copilărie grea, fără prea multe lucruri. Și prima pereche de blugi pe care ai primit-o, ai primit-o la o vârstă înaintată, și ăia din piață”, a mărturisit vedeta că i-a spus soțul ei, Adi Sînă.

Cel care a avut grijă de copii și le-a gătit în Săptămâna Mare a foțul acesteea, Adrian Sînă, opentru că Anca a fost mai mereu în sala de repetiții. Acest lucru nu a fost în zadar, rezultatele fiind mulțumitoare pentru echipa ei. 

Mai multe