Anca Ţurcaşiu are o mândreţe de băiat! Radu e mai înalt decât mama lui

1 martie 2017 9:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Prima zi de primăvară are dublă semnificaţie pentru Anca Ţurcaşiu! Vedeta nu este singura care de 1 martie primeşte cadouri şi flori! Fiul ei, Radu, a împlinit 18 ani, iar celebra lui mamă este foarte mândră de feciorul ei, un adevărat cavaler, pe care l-a sărbătorit cu şampanie şi tort.

Dacă în urmă cu trei ani Anca Ţurcaşiu (46 de ani) povestea că fiul ei este un rebel cu care nu reuşeşte să se înţeleagă, se pare că lucrurile s-au schimbat radical. Pe atunci, vedeta se plângea într-o emisiune tv că fiul ei Radu este foarte distant şi că are o relaţie mai bună cu tatăl lui, medicul stomatolog, Cristian Georgescu. 

Anca Turcaşiu spunea că tensiunile pe care le avea cu fiul ei abia îi făceau să-şi mai vorbească. "Trebuie să trecem cu răbdare peste ce se întâmplă. Se închide în cameră. Ma bucur că e mai apropiat de soţul meu, acum şi el a devenit mai calm", povestea Anca Turcaşiu. 

De 1 martie, artista s-a bucurat nu doar de mărţişor, ci şi de aniversarea de 18 ani a fiul ei. "Primăvara începe cu tine!!! Sweet 18! La mulţi ani, iubirea mea cea mare!!!", a fost urarea din suflet a vedetei pentru fiul ei major.  

Mai multe