Anda Adam, distracţie la zapădă cu fetiţa şi soţul

15 decembrie 2018 18:22   Vedete românești
Ultima actualizare:

Iarna şi-a intrat în drepturi, momentul fiind aşteptat de milioane de copii. Fetiţa Andei Adam şi-a tras şi ea repede părinţii de mânecă şi i-a scos la zăpadă, profitând de stratul generos de nea care s-a aşternut peste noapte, dar şi de faptul că celebra ei mamă nu a cântat în acest weekend. Toţi trei s-au jucat afară şi au făcut un om de zăpadă alături de care s-au fotografiat fericiţi.

Anda Adam a petrecut un weekend liniştit în familie după mult timp în care artista a fost angajată în mai multe spectacole. S-a întâmplat şi ca la acest final de săptămână să ningă ca în basme, iar cântăreaţa să nu fie plecată la niciun spectacol, aşa cum obişnuieşte, ocazie bună pentru a-şi petrece timpul în mijlocul celor dragi.

Echipaţi de iarnă, Anda şi soţul ei Sorin, i-au făcut pe plac micuţei Evelin şi s-au jucat ore întregi în zăpadă. La final, distracţia celor trei a însemnat un om de zăpadă , alături de care s-au fotografiat extrem de fericiţi. 

Anda Adam, pe scenă în noaptea de Revelion     

Aşa cum se întâmplă cu mai toţi artiştii de la noi, noaptea de Revelion înseamnă spectacole pe badă rulantă şi mai puţin timp petrecut în familie. După modelul anilor trecuţi când solista a cântat în aer liber şi la diferite petreceri, Anda Adam va anima atmosfera şi la trecerea în 2019 la un ballroom din Bucureşti şi este în discuţii pentru multe alte contracte pe care le are de onorat. Aşadar noaptea de Revelion va fi una extrem de agitată pentru Anda Adam, care se bucură acum de puţin linişte în familie înainte de finele anului, mai ales că a avut câteva luni în care a tras din greu după accidentarea suferită la picior. 

Citeşte şi:

O poză trucată cu Anda Adam la sala de fitness a creat isterie printre fani

“Dansez pentru tine” şi “Exatlon” i-au distrus piciorul. Anda Adam, operată din nou de urgenţă

Mai multe