Anda Adam şi mama ei seamănă ca două picături de apă!
Dacă le pui una lângă alta, cu greu ghiceşti că sunt mamă şi fiică! Mai degrabă par două surori. Între Anda Adam (32 de ani) şi mama ei, Angela (52 de ani), e o diferenţă de 20 de ani, însă stilul de viaţă sănătos, dar şi operaţiile estetice sunt „vinovate" pentru felul în care cele două arată.
Doamna Angela a fost invitată, miercuri seară, în platoul emisiunii "Un show păcătos" şi deşi toată lumea se aştepta să spună că este copleşită de marele eveniment care urmează, ea a mărturisit că nu are emoţii pentru nunta fiicei ei de duminică, 7 iunie. Nunta Andei Adam este un bun prilej ca familia artistei să se reunească. Mama vedetei a ajuns deja în ţară de la New York, în timp ce tatăl şi fratele artistei vor veni din Australia.
"Eu o voi coafa pe Anda la nuntă. Am adus câteva fotografii şi am în vedere câteva modele. Nu am făcut până acum nici o probă, însă mai este timp", a povestit mama Andei Adam la Antena 1. Femeia care i-a dat viaţă solistei era de profesie avocat în România. Plecată în America când solista avea 16 ani, Angela a inceput ca asistent stomatolog, iar ulterior s-a reprofilat. Acum este hair-stylist şi make-up artist şi lucrează la un salon dintr-un cartier de bogaţi, din Manhattan, unde a reuşit să-şi construiască o carieră în domeniu. Deci, fiica ei se află pe mâini bune şi nu are de ce să-ţi facă griji în privinţa coafurii din ziua cea mare.