Anda Adam trage de fiare, antrenorul trage cu ochiul la silicoane

13 octombrie 2016 17:19   Vedete românești
Ultima actualizare:

Anda Adam (36 de ani) nu se-ncurcă atunci când vine vorba de exerciții fizice. Dintotdeauna adepta antrenamentelor ”grele”, artista nu a lăsat-o mai moale nici după ce a devenit mamă și a trecut printr-o operație de cezariană. Recent, vedeta a făcut publică o imagine în care trage de fiare sub supravegherea unui antrenor.

Un singur detaliu pare să fi ignorat Anda când s-a pregătit de mers la sală, iar fanii au taxat-o imediat. A ales o bustieră cam decoltată, care-i lăsa la vedere sânii siliconați.

”Ai putea lua un tricou sau eventual o bluză de fâş pe tine. Nu maiou, că nici nu transpiri și nici antrenorul nu se poate concentra la ceea ce faci tu, va fi concentrat pe decolteu”, i-a atras atenția unul din prietenii virtuali, după ce Anda a postat imaginea din sala de antrenament pe contul personal de Instagram.

Răspunsul artistei a venit prompt, semn că subiectul nu-i este indiferent. ”Nu știu ce antrenori cunoști tu, dar noi la sală chiar facem antrenament! Nu avem timp de admirat nimic.”

Pe Anda o contrazice chiar imaginea cu pricina, în care privirea îl dă de gol pe antrenorul copleșit de imaginea silicoanelor cântăreței.

Anda Adam s-a declarat dintotdeauna adepta antrenamentelor grele, în care mușchii sunt lucrați la maximum. ”Prefer antrenamentele pe grupe de mușchi cu greutăți mici, dar în regim cardio, pentru care pauza dintre exerciții nu este mai mare de 30 de secunde. Astfel transpir, slăbesc, mă definesc și, în același timp, îmi păstrez și tonusu”, declara vedeta în urmă cu mai mult timp pentru revista Men's Health.

Mai multe