Andreea, ai învăţat de la Bănică să eviţi cerşetorii?

30 noiembrie 2018 21:44   Vedete românești
Ultima actualizare:

Andreea Marin (43 de ani) este implicată în zeci de evenimente caritabile, a fost ”Zâna cea bună”, la ”Surprize, Surprize” (TVR 1), emisiune care i-a adus celebritatea, însă iată că dărnicia ei pare că păleşte brusc, când nu este filmată. Fotoreporterii Click! au imortalizat momentul în care ea trece nepăsătoare pe lângă bătrâna care cerşea în faţa magazinului de unde diva se aprovizionează zilnic.

Pe Ştefan Bănică jr (51 de ani), fotoreporterii Click! l-au surprins de mai multe ori, în ipostaze similiare, mai ales pe vremea când era căsătorit cu Andreea Marin. N-a umblat la portofel nici măcar în Săptămâna Mare, grăbind pasul în momentul în care a fost abordat de un cerşetor. 

Apoi, artistul s-a folosit de şarmul lui pentru a lua gratis un bucheţel de flori, pe care l-a “plătit” nu cu bani, ci cu poza lui, pe care a adăugat, drept bonus, şi un autograf. Mai mult, ospătarii unui local cu specific italienesc, din Capitală, s-au plâns că Ştefan le lasă bacşiş doar 2 lei, în condiţiile în care toţi le oferă chiar şi peste 10% din suma totală. Recent, celebrul cântăreţ, care va face bani cu sacul din spectacolele de Crăciun, având show –uri pe bandă, la Sala Palatului, în perioada 13-16 decembrie, a făcut o declaraţie menită parcă să-i spele imaginea de bărbat strâns la pungă: “Am vrut să-i ofer bani unui cerşetor, dar el mi-a spus: «Nu vreau să primesc. Tatăl dvs. mi-a oferit cel mai preţios dar - de câte ori îl vedeam la teatru sau la televizor, viaţa îmi părea mai frumoasă. Îi datorez enorm»”, a povestit Bănică, la Kanal D. 

Deşi a divorţat de Andreea Marin în ianuarie 2013, după 7 ani de mariaj, iată că şi ”Zâna” pare că s-a molipsit de zgârcenia lui. În urmă cu trei săptămâni, fotoreporterii Click! au surprins-o trecând nepăsătoare pe lângă femeia care cerşea în faţa unui magazin din Pipera, de unde ea îşi face mereu cumpărăturile. Îmbrăcată în ţinută sport, lejeră, şi cu câteva sacoşe de mâncare în mână, Andreea Marin  a lăsat brusc capul în pământ, când a văzut cerşetoarea, ba chiar a  grăbit şi pasul. Apoi, a urcat în viteză în maşina de lux, demarând spre vila ei, aflată în imediata apropiere. Andreea a renunţat la televiziune, însă asta nu înseamnă că se confruntă cu probleme financiare. Dimpotrivă, face reclamă la bijuterii, peruci, maşini de lux, dar şi la preparate din peşte şi la condimente, aşa că îi intră în cont mii de euro. Dar şi pe plan amoros îi merge din plin. După despărţirea cu cântec de Ştefan Bănică Jr, ea a mai bifat o căsnicie cu fizioterapeutul Tuncay Ozturk, iar de doi ani trăieşte o poveste de dragoste ca-n basme cu Adrian Brâncoveanu (33 de ani), consul în Tunisia. 

A trecut cu bine peste operaţia la coloană

Andreea Marin a avut mari emoţii, recent, când a suferit o intervenţie chirurgicală la coloană, într-o clinică din ţară. La câteva zile de la externare, ea a postat un mesaj, pe conturile sociale: „Sunt bine, voi fi şi mai bine şi vă mulţumesc pentru gândurile bune, dragii mei, nu vă pot răspunde încă individual, de aceea o fac prin acest mesaj, dar mă voi odihni şi îmi voi recăpăta forţa, promit. Deja zâmbesc, deci sunt bine. Am scăpat de o povară care apăsa pe coloana mea şi îmi îngreuna viaţa, aşa că, de acum, voi zbura. Eu sunt optimistă, fiecare pas în direcţia bună e important, dar nu voi înceta nici să critic, în spirit constructiv. Doar vorbind liber şi obiectiv despre realitate o putem schimba. Sănătate, că-i mai bună decât toate!”

Mai multe