Andreea Bălan a revenit pe scenă după 4 luni de pauză şi 2 de la operaţii
Fanii Andreei Bălan sunt în delir pentru că solista lor preferată s-a întors la treabă după patru luni de pauză. Medicii i-au dat voie să urce din nou pe scenă după ce a suferit o cezariană şi a avut parte de mai multe operaţii şi un stop cardiorespirator care puteau să-i aducă moartea.
Seara de 4 mai a reprezentat revenirea Andreei Bălan (34 de ani) pe scenă, la fix două luni de când a născut a doua fetiţă, pe 4 martie. Solista a fost invitată la ediţia a doua a Toroc Fest, eveniment care are loc în Dej. Solista a fost însoţită de trupa „Noaptea Târziu” şi de DJ Palage. Click! a aflat că vedeta a fost solicitată şi a acceptat concertul după ce a început de câteva săptămâni să se antreneze la ea acasă cu dansatoarele şi cu Petrişor Ruge. „Doctorii i-au spus că îşi poate relua activitatea fizică treptat, ultima operaţie vindecându-se bine. Deocamdată face doar sincroanele uşoare, fără acrobaţii. Pentru acrobaţii trebuie să aştepte să se vindece total în interior muşchii abdomninali. Dar, în rest, la sincroane nu solicită abdomenul, ci doar picioarele şi mâinile. Acrobaţiile le face Petrişor cu dansatoarele Andreei. Showul e în continuare spectaculos. Nu s-a schimbat nimic, însă e şi mai tare decât ştiau fanii. Andreea schimbă tot opt ţinute, iar dansatoarele ei, zece”, ne-au mărturisit surse din apropierea solistei.
Este posibilă încă o intervenţie chirurgicală
După cum se ştie, Andreea a intrat în pauză de concerte cu două luni înainte de naştere. Iar pe 4 martie a născut pentru a doua oară, tot o fetiţă, Clara Maria. Din păcate, în timpul operaţiei de cezariană, interpreta a suferit un stop cardiorespirator din cauza unei embolii amniotice, iar viaţa ei a fost în pericol. Şi-a revenit şi după o săptămână a fost externată, însă Andreea nu a scăpat de probleme. Vineri, 15 martie, a ajuns din nou la spital cu probleme grave. Ea s-a trezit cu sângerări grave, iar medicii au descoperit că sub operaţia de cezariană s-au format nişte cheaguri, aşa că Andreea a fost operată de urgenţă la aceeaşi clinică, Sanador, unde a şi născut. I s-a făcut tot anestezie generală, a doua în decurs de doar două săptămâni. Din păcate, problemele au continuat, iar pe 21 martie, solista a început să sângereze din nou, aşa că a ajuns iarăşi la spital. Medicii nu au putut interveni chirurgical, tocmai din cauza anesteziilor repetate, aşa că au decis să o ţină sub observaţie şi urmează să ia o decizie legat de o viitoare intervenţie chirurgicală. Momentan problemele s-au oprit, atâta vreme cât solista şi-a reluat concertele.
Şi ele s-au întors repede la muncă după ce au născut
Andreea Bănică (40 de ani) este şi ea una dintre solistele care s-au întors în aproximativ două luni pe scenă după ambele sarcini. Şi Feli Donose (32 de ani) a revenit repede în activitate după ce a născut în noiembrie 2018. A lansat rapid o piesă, iar în decembrie a urcat deja pe scena de la „Vocea României” (PRO TV), unde a cântat cu câştigătorul Bogdan Ioan.
Antonia (30 de ani) a revenit la muncă la vreo trei luni după ce a născut a treia oară, iar Elena Gheorghe (33 de ani) a născut pe 15 iulie 2017, iar fix o lună mai târziu avea concert la Moldova Nouă.