Andreea Bălan, interviu despre importanța susținerii comunității gay. Speranțele artistei
Andreea Bălan este poate cea mai implicată vedetă din showbiz-ul românesc, care susține și militează pentru drepturile comunității LGBT. Cu toate că vedeta și-a pus o mulțime de fani în cap odată cu implicarea în apărarea cuplurilor de același sex, cântăreței nu-i pasă, dimpotrivă, se ambiționează din ce în ce mai mult să schimbe mentalitatea, percepțiile și stereotipurile oamenilor.
Andreea Bălan este una dintre puținele persoane publice care se opun Coaliției pentru Familie, chiar dacă acest lucru i-a adus comentarii homofobe. Celebra cântăreață a acordat un interviu celor de la Vice, în care a vorbit despre importanța apărării comunității gay din România, despre impactul pe care muzica ei l-a avut, și încă îl are, asupra celor din LGBT, dar și despre cât de necesar este ca toată lumea să fie egală în fața legii.
Andreea este primul artist român la care te gândești prima dată să îl asociezi cu comunitatea gay și cu succesul pe care îl are în rândul acestora. Și asta nu doar pentru că ea este printre puținele persoane care li s-a alăturat cauzei lor, ci și pentru că muzica sa este ilustrată în show-uri pline de culoare. ” De-a lungul anilor, comunitatea gay m-a susținut foarte mult și au fost tot timpul alături de mine. Cred că în primul rând le-a plăcut muzica, dar au apreciat și show-urile mele. Pentru că-s pline de culoare și avem tot felul de lucruri outstanding .”, a declarat artista.
Cariera artistei se întinde pe o perioadă de 20 de ani și, mare parte din fanii gay, i-au rămas loiali muzicii sale. Andreea a explicat că acest lucru se datorează faptului că au multe lucruri în comun. Atât ea, cât și cei din LGBT, au fost și sunt mai mereu puși la zid, fiind judecați pentru orice mișcare. ”Cred că majoritatea din comunitatea gay au rămas fiindcă au văzut cum, de multe ori, am fost pusă la zid. Și cred că aici s-au regăsit în mine și de aceea m-au susținut. În perioada André sau imediat după, o puștoaică de 14 ani era pusă la zid, că eram îmbrăcate mai sumar sau avem acele costumașe șocante pentru acea vreme. Pur și simplu, oamenii nu înțelegeau că este un act artistic”, își amintește cântăreața.
Cântăreața se gândește la o piesă cu un mesaj explicit pentru cei din comunitatea gay, deși crede că nu toți oamenii vor fi de acord cu ea și nu o vor înțelege cu adevărat. Artista declară că este important ca anumite persone publice să susțină comunitatea, să-și folosească faima pentru a-i ajuta pe ceilalți.
Votul de marți (9 mai), prin care parlamentarii au fost de acord cu schimbarea constituției, la cererea Coaliției pentru Familie, a dezamăgit-o profund. Artista și-a arătat indignarea pe Facebook și nu s-a lăsat doborâtă de comentarii homofobe.” Sunt obișnuită de mică, de pe vremea André. Eram terfelită la 16 ani ca și cum eram o femeie ușuratică de 30 de ani, pentru că pur și simplu ei nu înțelegeau că noi facem chestia aia pe scenă și după aceea îmi șterg machiajul, mă dezbrac, mă îmbrac decent și mă duc la școală și sunt o elevă normală la liceu. Ce-ți spun face parte din trecutul meu, de acum 15 ani - 18 ani. Suntem în 2017 și ar fi trebuit ca în acest interval de timp oamenii să evolueze. Mai ales că avem acces la informație, nu putem să fim chiar atât de înguști la minte și să considerăm că nu, familia tradițională este asta, un bărbat și o femeie, și că trebuie să ne iubim doar așa, pentru că așa vrem noi și așa credem noi. Asta este o gândire medieval”.
Andreea Băla este fericita mămică a unei fetițe și se gândește mereu la țara în care va crește aceasta. ”Mi-aș dori să crească într-o țară în care oamenii să fie mai liniștiți, mai calmi, mai educați, să nu mai fie atât de înverșunați și atât de crânceni”.