Andreea Bălan, mesaj puternic pe rețelele de socializare, după ce a trecut prin clipe grele

12 mai 2019 17:39   Vedete românești
Ultima actualizare:

Andreea Bălan a revenit pe scenă, semn că artista se simte mult mai bine acum și că a reușit să treacă peste toate problemele întâmpinate în urmă cu două luni, atunci când a adus-o pe lume pe Clara Maria. Vedeta se simte mult mai bine acum și s-a întors la muncă, urcând pe scenă la doar două luni după ce a născut.

Andreea Bălan a adus pe lume cea de-a doua fetiță, luni, 4 martie. Vedeta a trecut prin clipe grele în timpul operației de cezariană, atunci când a făcut stop cardio-respirator. Alături de ea s-a aflat și soțul ei, care i-a fost aproape în fiecare moment pe timpul sarcinii.

Andreea Bălan a publicat un mesaj puternic pe rețelele de socializare, unde a vorbit despre viață și despre cum artrebui să ne raportăm când vine vorba de probleme. 

„Una caldă, una rece, așa este viața cu fiecare dintre noi, iar cei din jurul nostru fie sunt sinceri și iubitori, fie misterioși și reci. Important este să fim impăcați cu noi înșine, să oferim numai sentimente și lucruri bune și astfel vom atrage oamenii potriviți în viețile noastre.”

Când va organiza Andreea Bălan botezul fetiței ei

După externarea din spital, Andreea a reușit să iasă și la plimbare, iar la scurt timp a urcat și pe scenă unde a realizat un show incendiar. Proaspăta mămică are ajutor în creșterea micuțelor și s-a gândit deja și la botezul Clarei, eveniment care ar urma să fie organzat în luna septembrie a acestui an, cântăreața dorindu-și o ceremonie grandioasă.

Pentru a se apuca de planificat și organizat însă, Andreea Bălan a dezvăluit că mai are nevoie de o perioadă de timp pentru a pune la punct toate detaliile necesare. Înurmă cu ceva timp dea dezvăluia faptul că trebuie să se refacă în totalitate pentru a-i organiza fiicei sale cea mai frumoasă petrecere.

Andreea Bălan a anunțat când o va creștina pe micuța Clara. „Botezul va fi în septembrie. Face 6 luni. Să stea și ea 6 luni… Așa am făcut și cu Ella. Nu avem superstiții. Un botez necesită organizare. Să-mi iau timp să mă vindec, apoi să mă ocup de organizare. Nu e așa simplu un botez. Durează… Până în septembrie. Mai vreau să filmez și eu un videoclip. Dacă se poate să fie un botez mare...”, a explicat Andreea Bălan, în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”.

Mai multe