Andreea Bălan s-a împăcat cu tatăl ei înainte de nuntă. A fost alături de ea la ceremonie
Andreea Bălan şi George Burcea s-au cununat religios, duminică, 15 septembrie, la Biserica Sfânta Treime Dudeşti, din Capitală. Tot în aceeaşi zi, au botezat-o şi pe fiica lor, Clara Maria (6 luni). Pe rochia de mireasă a celebrei soliste au fost cusute cu fir argintiu titlurile pieselor ei de succes, dar şi numele celor doi soţi.
Andreea Bălan (35 de ani), care pe 4 martie 2019 a suferit un stopcardiorespirator, după ce a devenit pentru a doua oară mămică, a fost numai un zâmbet în ziua cea mare.
Şi avea şi motive, căci era ziua în care îi jura credinţă actorului George Burcea (31 de ani), bărbatul care i-a fost alături şi în cele mai grele clipe, când moartea îi dădea târcoale.
Celebra mireasă a coborât dintr-o limuzină albă, închiriată special pentru acest eveniment, fiind condusă la altar de naşul ei, Aurelian Temişan, în timp ce George a intrat în biserică la braţul naşei Monica Davidescu. Ceremonia religioasă a început la ora 17.00, fiind programată mai întâi cununia, apoi botezul micuţei Clara Maria.
Vedeta şi-a dorit să îmbrace trei rochii, una mai spectaculoasă decât cealaltă, realizate de designerul Otilia Brăiloiu. Pe una dintre ţinute a fost brodată povestea lor de dragoste, dar şi numele lui George şi al micuţei Clara.
Apoi, cei peste 200 de invitaţi au fost aşteptaţi la un local de lux, cu un meniu pe toate gusturile: terină de foie gras de raţă cu muşchi de vită, muşchi de porc, legume, napaj din zmeură şi chutney de ceapă roşie, spumă de brânză, ou de prepeliţă şi icre roşii, tortilla în crustă de susan roşu cu piept de pui şi trufe de pădure.
Nu au lipsit nici tradiţionalele sarmale în foi de varză cu mămăliguţă. Atmosfera a fost întreţinută de Ristei Band şi de Red Blondes, iar dansatorul Andreei, Petrişor Ruge, a oferit un moment coregrafic de excepţie. Petrecăreţii au primit, ca amintire, o brăţară din aur care simbolizează o aripă de înger.
Andreea Bălan şi George Burcea s-au căsătorit civil pe 10 august, dar ei au mai bifat şi o ceremonie romantică pe o plajă în California, lângă Los Angeles, în martie 2017. Ea i-a făcut pe plac partenerului de viaţă, care visa încă din adolescenţă să se însoare pe celebra plajă Sunset Beach.
Şi-a invitat la nuntă tatăl cu care se află în «război rece»
Printre invitaţi s-a numărat şi Săndel Bălan, tatăl solistei, spre marea lui bucurie, căci de la cununia civilă a fost tăiat de pe listă: ”Mă bucur enorm pentru fata mea, e ziua nunţii ei, un eveniment unic în viaţă, nu puteam lipsi. M-am pregătit cum m-am priceput. Mi-am lucrat, pe comandă, un costum gri şi i-am dăruit un buchet de trandafiri albi. Noi ne înţelegem bine, vin o dată la două săptămâni de la Ploieşti, ca să o văd pe ea şi pe nepoatele mele”, ne-a spus el, în timp ce-şi frământa mâinile de emoţie.
Andreea şi-a acuzat tatăl că, pe vremea când el era impresarul trupei Andre, o mai altoia, când nu-l asculta. În replică, acesta ne-a declarat: ”Ce să bat la ea, avea 48 de kilograme cu tot cu haine. O mai certam, da, când nu era ascultătoare”.
Citește și:
Andreea Bălan, o mireasă superbă. A arătat ca o prinţesă în rochia brodată cu mesaje de dragoste