Andreea Bălan și-a ascuns fetiţa ca Michael Jackson. Mămica a ales două ținute pentru botezul Ellei

22 aprilie 2017 21:23
Ultima actualizare:
Cei doi soţi au ajuns la biserică ieri, la ora 16.00Foto: Dorin Constanda

Zi importantă sâmbătă, 22 aprilie, pentru Andreea Bălan şi soţul ei, actorul Georghe Burcea. Cei doi şi-au creştinat fetiţa la Biserica Doamna Oştea din Capitală, apoi au făcut o petrecere cu meniu select, în prezenţa a circa 100 de invitaţi. Totul într-o discreţie dusă la extremă, am putea spune. Marea grijă a părinţilor a fost să nu vadă nimeni faţa bebeluşului lor.

Andreea Bălan, soţul, copilul şi invitaţii au ajuns ieri foarte punctuali la biserică, pentru slujba de creştinare a micuţei Ella Maya (6 luni). Zâmbitori, fericiţi, îmbrăcaţi la patru ace şi... destul de grăbiţi să intre în lăcaşul de cult, la „loc sigur”.

George şi-a ţinut în permanenţă mâna pe faţa copiluluiFoto: Dorin Constanda

Afară, copilul era mult prea expus privirilor curioşilor. De altfel, Andreea a ţinut în două rânduri să avertizeze că faţa bebeluşului trebuie blurată în toate fotografiile care vor apărea în spaţiul public.

Mai mult decât atât, soţul ei, George Burcea, a avut în permanenţă grijă să acopere cu mâna capul copilului, pe tot parcursul drumului de la maşină la biserică. Iar asta nu e tot. Pentru a evita riscurile, cei doi părinţi au angajat bodyguarzi care i-au flancat până la uşa bisericii, apoi s-au postat la intrare, împiedicând accesul străinilor.

Ozana Barabancea a fost pata de culoareFoto: Dorin Constanda

Gestul lor ne aduce aminte de Michael Jackson, care în noiembrie 2002, pe când se afla la Berlin, a ieşit la balconul hotelului în care era cazat ţinându-şi în braţe copilul, iar ca să nu i se vadă faţa, i-a pus un prosop pe cap. 

Dar, să revenim la vedetele noastre. Slujba la Biserica Doamna Oştea a durat mai bine de o oră şi a fost ţinută de trei preoţi.

La ieşire, Andreea a mărturisit că fetiţa ei a fost extrem de cuminte şi nu a plâns deloc.  „Suntem foarte fericiţi. Am ales această biserică pentru că e foarte frumoasă şi ne e dragă”, a declarat ea, în timp ce soţul îşi proteja, ca şi la venire, odorul. 

Doi bodyguarzi au împiedicat accesul în bisericăFoto: Dorin Constanda

La eveniment au fost prezente mai multe vedete, printre care Andreea Antonescu şi Ozana Barabancea, aceasta din urmă fiind o prezenţă efervescentă şi colorată, atrăgând fără îndoială toate privirile. Marele absent a fost tatăl artistei, Săndel Bălan, despre care se ştie că e într-un vechi război cu fiica sa. „Tata nu a putut fi prezent acum, dar ajunge la restaurant”, a precizat Andreea. 

Pentru petrecerea de la restaurant, Andreea şi-a schimbat ţinuta, alegând ceva mai puţin “ortodox”Foto: Mihai Ionescu

De la biserică, după ora 17.30, părinţii, bebeluşul şi invitaţii au plecat spre Palatul Bragadiru, unde a avut loc petrecerea.

În meniu s-au regăsit preparate internaţionale sofisticate, din toate bucătăriile lumii: vol-au-vent şi foie gras (specialităţi franţuzeşti), pastramă de vită cu avocado (reţetă mexicană), prosciutto di parma, caprese (preparate din bucătăria italiană) sau chifteluţe de vită thai (reţetă thailandeză).

Andreea a fost zâmbitoare când a ajuns la Palatul BragadiruFoto: Mihai Ionescu
Mai multe