Andreea Bălan și George Burcea și-au ales nașii. Se înrudesc cu un cuplu celebru
Andreea Bălan (35 de ani) și George Burcea (31 de ani) fac nuntă pe 15 septembrie, zi în care își vor creștina și fiica cea mică, pe Clara (5 luni). Solista a anunțat și numele nașilor, nimeni alții decât soții Monica Davidescu (46 de ani) și Aurelian Temișan (47 de ani).
Andreea și Aurelian sunt și colegi la masa juraților emisiunii-concurs ”Te cunosc de undeva!” (Antena 1), care va reveni pe micile ecrane luna viitoare. La eveniment, printre invitați, se vor mai număra și câteva rude de suflet. Bunica lui George va veni de la Botoșani, iar cea a Andreei, de la Ploiești, la petrecerea cu ștaif de la București.
Vedeta a mai menționat că dansatoarele blondinei vor fi domnișoare de onoare, care sunt și bune prietene.
Andreea va schimba, în ziua evenimentului, trei rochii, toate create special pentru ea. Solista formează un cuplu cu actorul George Burcea (31 de ani) din 2015. Ei au două fetițe, pe Ella Maya (3 ani) și pe Clara Maria.