Andreea Bănică, aspru criticată pentru că pozează gravidă în chiloţi

9 august 2016 14:52   Vedete românești
Ultima actualizare:

Însărcinată în şase luni, Andrrea Bănică s-a trezit pusă la zid de unii dintre fanii ei. Motivul? A pozat în chiloţi, gravidă fiind.

Cântăreaţa Andreea Bănică este în culmea fericirii că va aduce pe lume un băieţel. Deşi este însărcinată în şase luni, ea nu a renunţat la pozele sexy, motiv pentru care s-a lăsat fotografiată în chiloţi şi cu burtica la vedere. Chiar dacă nu este nimic indecent în imaginea respectivă, printre sutele de comentarii laudative s-au strecurat şi critici. Unele chiar dure.

„Nu e nimic interesant să te dezbraci, fii mai decentă!”, i-a scris o doamnă Andreei. Imediat, cântăreaţa i-a dat replica: “Doamnă, puteţi să accesaţi alte pagini mai interesante decât ceea ce vedeţi aici! Nu sunteţi obligată să mă urmăriţi. Aici sunt ştiri pentru prietenii mei! Soţul meu este mândru de ce are el acasă numai pentru el".

Doi domni au fost ceva mai vehemenţi la adresa Andreei Bănică: “Eşti frumoasă, dar ai o vârstă şi ar trebui să ai mai mult respect pentru tine. Totuşi ai destulă faimă, nu ai nevoie să îţi arăţi corpul, care arată impresionant”, a scris unul dintre cei care au intrat pe pagina Andreei. “Eşti frumoasă, ai talent şi ce mai vrei tu, dar să pozezi gravidă în chiloţi spune totul despre tine. Eşti disperată după atenţie. Vrei să ne arăţi că eşti frumoasă şi însărcinată. E bine, dacă frumuseţea e aşa importantă pentru tine, profită de ea cât mai e timp”.

În schimb, o doamnă a fost destul de vehementă la adresa cântăreţei: “Femeie serioasă eşti tu? Pune-ţi pe tine o fustă! Am înţeles, eşti gravidă, foarte bine, dar nu în chiloţi. De ce nu ne arăţi şi cum ai făcut copilul? Păcat că eşti talentată… Ce, numai tu ai făcut copii? Soţul tău te lasă aşa, goală, să te vadă toţi ? Păcat”. Se pare că acest comentariu a cam supărat-o pe Andreea, căci şi răspunsul ei a fost destul de acid: “Doamnă, în ce epocă trăiţi???Lăsaţi generaţiile să se exprime!!! Dvstră nu trebuie să staţi pe Facebook, ci să vă ocupaţi de treburi casnice, să udaţi grădina, să faceţi mâncare copiilor şi nepoţilor etc. Facebookul nu este ptr dvstră!”.

Mai multe