Andreea Berecleanu, curajoasă în alegerea rochiei de mireasă. Povestea ținutei speciale

9 noiembrie 2016 22:43   Vedete românești
Ultima actualizare:

Weekend-ul trecut, Andreea Berecleanu (42 de ani) și Constantin Stan (60 de ani) și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, a familiilor și a prietenilor apropiați. A urmat o petrecere la un hotel de lux din Capitală, unde voia bună a fost regină.

Mirii au fost în centrul atenției, așa cum este și normal, iar știrista de la "Observator" a strălucit la propriu și la figurat. Andreea Berecleanu s-a dovedit a fi foarte curajoasă, căci rochia ei nu a fost creată de vreun designer după probe multiple și modificări, ci a fost comandată de pe Internet. Nu numai că a purtat rochie albă și voal, pe care l-a ales pe ultima sută de metri, ci a ales o ținută care i-a pus în valoare silueta, dar a și lăsat-o să se miște în voie și să danseze la petrecere.

Pentru că este organizată și stăpână pe situație, Andreea nu a avut emoții în ceea ce privește rochia de mireasă. Și-a comandat-o online, la sfatul fiicei sale, Eva, și al nașei Ileana Badiu. Nașa este și cea care a dat câteva detalii despre ținuta vedetei de la Antena 1. "Rochia este creația unei designerițe libaneze, nu are o poveste emoționantă. Și-a luat-o online. Eu nu aș avea curajul să-mi iau o rochie așa de importantă fără să o probez, pe când ea a făcut treaba asta și i-a venit perfect. A fost foarte expeditivă", a povestit Ileana la emisiunea "Răi da' buni". 

Voalul de care Andreea Berecleanu s-a îndrăgostit are o dantelă foarte veche pe el, detaliu care a convins-o pe vedetă să-l poarte, chiar dacă în urmă cu o lună a refuzat să ia în calcul varianta purtării unui voal de mireasă.

Constantin Stan nu a văzut rochia aleasă de soția lui. Era convins că aceasta va alege o ținută remarcabilă, dar simplă, fără a se transforma în mireasă în toată regula. "N-am avut voie să văd rochia, am stat departe, chiar mi-am pus mâna la ochi de câteva ori", a spus medicul în fața bisericii.

Mai multe