Andreea Esca, în pericol să nu apară la tv: «Când m-am trezit, mă simțeam sfârșită»
Andreea Esca (43 de ani), simbolul postului PRO TV, s-a îmbolnăvit de amigdalită și nu mai poate vorbi normal. De aceea, apariția de miercuri seară, 17 august, este în pericol. Chiar dacă de abia s-a ridicat din pat și chiar dacă febra nu a lăsat-o să doarmă, vedeta nu a lipsit de la sala de sport.
Cu doar câteva ore înainte de a bate ceasul pentru Știrile PRO TV, Andreea Esca se lupta de zor cu amigdalita. Folosea tot feluri de leacuri băbești, dar și medicamente, toate măsuri luate în speranța că va fi aptă pentru întâlnirea cu telespectatorii: "Beau ceai, fac gargară, pun sare, iau niște pastile...îi dau eu de cap până diseară", a scris ea pe Facebook.
Cu toate că nu se simțea bine, impulsionată de vocea mama ei, care-i răsuna în cap pentru că nu o lăsa niciodată să stea acasă atunci când o vedea că este răcită, știrista și-a adunat curajul și a plecat la ședința de Pilates.
"Iar am amigdalită! Iar n-am dormit bine pentru că am avut febră! Când m-am trezit, mă simțeam sfârșită! Dar e ziua de Pilates! M-am gândit să anulez ora. Numai că imediat mi-a apărut vocea mamei în cap, care mă trimitea la școală cu febră, spunându-mi că, dacă stau acasă, nu o să-mi scadă temperatura, și dacă ies, mă mai iau cu una cu alta și o să mă simt mai bine. Așa că ...iată-mă aici", a scris Esca alături de o fotografie din timpul orei de sport.