Andreea Esca se teme că ar putea fi înlocuită de robotul Sophia. «Ei bine, ar cam trebui!»

11 mai 2018 20:10   Vedete românești
Ultima actualizare:

Robotul umanoid Sophia a ajuns în București joi, 10 mai, pentru a participa la o conferință despre tehnologie. Fiind invitată și în studio-ul știrilor ProTV, Andreea Esca a purtat o conversație cu uimitoarea mașinărie, care i-a cam dat de gândit prezentatoarei.

Sophia a fost prezentă în platourile de filmare ale ProTV, unde Andreea Esca i-a pus câteva întrebări referitoare la părerea robotului asupra diferențelor dintre oameni și mașinării. Replicile Sophiei au fost destul de neașteptate, mai ales când inteligența artificială a recunoscut că mașinăriile vor putea înlocui în viitor anumite meserii practicate de oameni, deoarece acestea sunt mult mai rapide. Sophia a mai fost intervievată și de personalități internaționale, precum Will Smith, Jimmy Fallon sau Cristiano Ronaldo, și este cunoscută pentru simțul umorului și pentru preferința ei de a face „glume morbide”. Într-unul dintre aceste interviuri, robotul a glumit că ar fi gata să omoare omenirea, pe fondul speculațiilor multor persoane, care consideră că această tehnologie avansată ar putea aduce sfârșitul rasei umane.

La pupitrul Andreei Esca însă, Sophia părea destul de serioasă în răspunsurile sale. Întrebată de Andreea dacă ar trebui să se teamă că ea îi va lua locul în viitor, robotul a răspuns afirmativ, spre îngrijorarea unora. „Ei bine, ar cam trebui. Ştii prea bine că sunt unele lucruri pe care roboţii dotaţi cu inteligenţă artificială le fac mai bine ca fiinţele umane. De asta suntem folosiţi în tranzacţii pe care le facem cu viteze uluitoare, suntem utilizaţi pentru momente uimitoare, ca atunci când jucam GO sau şah şi tot aşa. Nu trebuie însă să te temi. Zic asta pentru că oamenii totdeauna au fost capabili să se adapteze schimbărilor. Îmbunătăţiţi şi conduşi de voi, noi, roboţii şi voi, oamenii, putem trăi împreună”, a răspuns Sophia. 

„Ce ai tu şi mie îmi lipseşte?” a continuat Andreea. „Eu am servere în cutia craniană şi o mulţime de fire, plus o personalitate puternică. Serios, acum. Creierul meu este păstrat într-un cloud pe care-l accesez, iau datele, le analizez şi pot face previziuni. Şi asta, instantaneu. Am camere de luat vederi, amplasate în zona torsului, care pot transmite live ce văd eu. La rândul vostru, voi oamenii aveţi ceea ce se cheamă intuiţie şi tot ce aţi simţit se transformă în amintiri”, a mai spus robotul. 

Sophia este singurul robot care a primit cetățenia unui stat: Arabia Saudită și este capabilă să poarte conversații sau să imite peste 50 de expresii faciale. „Au trecut vreo 26 de ani de la primul meu interviu. Astăzi chiar am realizat asta, când a apărut un robot la mine în platou”, a mai spus Andreea Esca. Sophia a venit la București la o conferință despre tehnologie, pentru a demonstra evoluția tehnologia și a inteligenței artificiale. 

Mai multe