Andreea Esca, victima unei înşelăciuni! Cum a reacţionat vedeta Pro Tv

3 august 2017 16:48   Vedete românești
Ultima actualizare:

A devenit o modă ca vedetele să-şi împrumute imaginea în reclame sau concursuri, dar şi mulţi oameni care caută să profite tocmai de pe urma acestor campanii. Andreea Esca s-a trezit în mijlocul unui concurs pe Facebook prin care promitea o maşină de lux. Vedeta Pro Tv a explicat, însă, că nu are nicio legătură cu astfel de promoţii şi i-a rugat pe cei care văd acest fel de anunţ să nu cadă în capcană.

Imaginea Andreei Esca a fost folosită, fără ca jurnalista să aibă vreo legătură, într-un concurs pe un cont de Facebook. Potrivit anunţului fals, vedeta ar fi promovat o pagină de socializare în schimbul unui cadou fabulos, o maşină de lux. 

"Bună ziua prieteni, am hotărât să dau acest Mercedes Benz Clasa C, tot ce trebuie să faceți este să dați like paginii și să distribuiți postarea. Câștigătorul va fi ales pe 20 August. Mult noroc!", scrie în mesajul de pe contul Andreea Esca România. Alături de acest mesaj, era şi o poză cu vedeta în faţa unui Marcedes. Prezentatoarea Pro Tv a declarat însă pentru www.paginademedia că nu-i aparţine acel anunţ de pe pagina respectivă.

“Nu am nicio legătură cu această pagină, nu ştiu care este explicaţia apariţiei ei şi nici nu mă intersează. Îi rog însă pe oameni să nu mai cadă în astfel de capcane. Online-ul este fără îndoială o oportunitate pentru noi toţi, dar iată că poate favoriza şi apariţia unor mari minciuni”, a subliniat prezentatoarea tv. Ea a scris un mesaj şi pe pagina oficială de Facebook, care îi aparţine. "Cineva are chef de glume nepotrivite, iar mie mi se pare foarte urât să amăgeşti oamenii, folosind identitatea altcuiva. De aceea vă anunţ că singura mea pagina de Facebook oficială este aceasta, care este şi marcată cu semnul bleu necesar. Vă mulţumesc pentru înţelegere", a mai scris prezentatoarea.

Andreea Esca nu este singura vedetă de numele căruia s-au folosit cei care vor să facă bani. În urmă cu câteva săptămâni, un alt realizator TV, Dragoș Pătraru, a fost într-o situație asemănătoare. Sub un mesaj sponsorizat la un produs de slăbit, apărea poza lui Pătraru, alături de un mesaj care îi era, în mod fals, atribuit: "Știri de ultimă oră! Fetelor, aveți grijă cu leacul acesta", suna mesajul fals. Şi în acel caz, vedeta a luat imediat măsuri.  "Înțeleg că sunt foarte mulți hoți care activează pe segmentul ăsta. (...) Am raportat reclama", a spus atunci Pătraru.

Mai multe