Andreea Mantea, mărturisiri șocante! A fost bătută de un bărbat

16 octombrie 2015 10:24   Vedete românești
Ultima actualizare:

Andreea Mantea (29 de ani) a răbufnit în cadrul emisiunii pe care o prezintă, „Dă o șansă dragostei”. Atunci când o tânără din public a atins un subiect sensibil pentru ea, violența domestică, frumoasa brunetă s-a enervat și a început să povestească întâmplări din viața ei pentru a le da un exemplu de „așa nu” invitatelor.

Printre cuvinte adresate doamnelor și domnișoarelor, Andreea a mărturisit și faptul că, la un moment dat, a avut de-aface cu furia unui bărbat, care nu s-a sfiit să-i „administreze” câteva lovituri. Din acest motiv, frumoasa brunetă s-a enervat rău atunci când o femeie a sugerat faptul că femeile lovite de parteneri ar trebui să-i ierte.

„Mie mi s-a întâmplat cred că de vreo trei sau patru ori. Asta este. Pentru nimic în lume dacă sunteți bătute, nu e de glumit, nu stați! Doamnelor, domnișoarelor, se găsesc alți bărbați care să vă țină așa, în palmă, care să vă pupe, să vă alinte și să vă ofere totul, să vă ofere încredere, să vă ofere tot ceea ce vă doriți dumneavoastră. Avem o singură viață și trebuie să o trăim frumos. Sub nici o formă să facem compromisuri și să stăm să fim lovite sau înșelate și vice-versa, pentru că există femei care lovesc bărbații, eu chiar cunosc bărbați care sunt loviți de soțiile lor. Nu stați!”, a declarat Andreea în cadrul ediției de miercuri seară (14 octombrie) a emisiunii.

Mai multe