Andreea Mantea se retrage: «Mi-e scârbă de toate mizeriile din showbiz!»

31 iulie 2010 11:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vedeta a mărturisit că vrea să iasă din luminile reflectoarelor pentru a reveni la viaţa liniştită pe care o avea înainte să devină cunoscută.

Showbizul românesc a constituit o dezamăgire cruntă pentru focoasa brunetă, de aceea aceasta a decis să se rupă uşor-uşor de această lume şi să urmeze o altă carieră.

"Nu mi-am imaginat atunci când am câştigat concursul de asistentă pentru matinalul de la Antena 1 că va urma şi o expunere mediatică salbatică. Sincer nu mi-am dorit aşa ceva. Am rezistat multă vreme pentru că am intrat în aceasta hora. Acum nu mai pot. Mi-a ajuns. Mi-e scârbă de toate mizeriile din showbiz", a mărturisit Andreea Mantea pentru stl.ro.

Fostul iepuraş Playboy spune că se simte mult mai bine ducând o viaţă banală decât să ajungă subiect de tabloid. Ultima informaţie apărută pe piaţă conform căreia între ea şi Liviu Vârciu s-ar înfiripa o idilă a scos-o din minţi şi a constituit picătura care a umplut paharul.

"Sunt nişte aberaţii. Îl cunosc pe Liviu de atâta vreme încât mi se pare foarte deplasată această speculaţie. Nimeni nu m-a sunat până acum să mă întrebe şi pe mine de sănătate. Au preferat să arunce nişte informaţii aiurea ca să le iasă un subiect", a continuat ea.

Vedeta este conştientă că stilul ei de viaţă este invidiat de multe tinere, însă ea preferă să se izoleze de lumea mondenă în care trăieşte.

"În ultima vreme sunt extrem de fericita şi liniştită. Mă bucur atunci când nu-mi sună telefonul pentru tot felul de nimicuri care par importante pentru unii. Sunt sigură că sunt multe fete tinere care îşi doresc o astfel de viaţă. Le las lor locul meu".

"Acum nu vreau decât să mă bucur de clipele liniştite pe care le traiesc. Poate că voi pleca într-o nouă vacanţă, mai lungă, în care mă voi gândi la ce va urma în viaţa mea", a incheiat Andreea Mantea.

Mai multe