Andreea Marin «a fugit» din țară, după divorțul de Tuncay Ozturk

28 februarie 2017 21:02   Vedete românești
Ultima actualizare:

O aşteaptă o viaţă nouă! Înainte să semneze certificatul de divorţ, Andreea Marin a fugit în Israel, pentru a se reculege, dar şi pentru a-şi încărca bateriile. Timp de şapte zile, diva a vizitat obiective sacre, a făcut sport şi a navigat pe Marea Galileei.

Sufleteşte a făcut-o de mult, însă legal, Andreea Marin (42 de ani) a reuşit abia luni să se despartă de medicul fizioterapeut Tuncay Ozturk (31 de ani), iar acum se pregăteşte să ia viaţa de la cap. Momentan, diva preferă să se focuseze pe carieră şi pe sănătate.

Aşadar, până când o vom vedea pe sticlă, din 6 martie, la PRO TV, în calitate de jurat al show-ului “Uite cine dansează”, Andreea şi-a încărcat bateriile în Israel. Experienţa a fost cu atât mai interesantă, întrucât s-a aflat pentru prima dată acolo, aşa că timp de şapte zile a avut un program strict, ca un ceas elveţian. Experienţa a început în Ierusalim, cu vizitarea locurilor sfinte: Zidul Plângerii, Drumul Crucii cu cele 14 opriri ale Mântuitorului, Mormântul Fecioarei Maria, Golgota, Piatra Ungerii şi Biserica Sfântului Mormânt.

În vacanţă, Andreea nu s-a dezis de obiceiurile sale sportive şi a alergat pe malul mării, pentru a se menţine în formă. „Călătoria în Israel a avut loc la momentul oportun din viaţa mea.

Am simţit o energie cu totul specială în această ţară. O stare de bine de care chiar aveam nevoie, după o perioadă atât de agitată!”, a spus Andreea Marin.

Mai multe