Andreea Marin a primit un cadou care a emoționat-o profund. Cine i l-a oferit
Andreea Marin este foarte iubită de prietenii ei virtuali, motiv pentru care una dintre admiratoarele ei i-a oferit un cadou inedit. Andreea Marin a publicat o fotografie și un mesaj foarte emoționant pe rețelele de socialiare.
Andreea Marin a mărturisit că surpriza respectivă a sensibilizat-o puternic și este foarte bucuroasă că oamenii o apreciază pentru ceea ce este. Ea a primit un tricou cu un imprimeu care are legătură cu fiica ei, Violeta.
„Nu de puține ori am fost întrebată de ce surprize am avut parte eu, cea care pune la cale surprize de când se știe. Sunt norocoasă, am de unde alege, mulțumesc lui Dumnezeu și oamenilor-minune care-i sunt „ucenici” aici, pe pământ. Surpriza este cu atât mai sensibilă, profundă, pură și îți umple sufletul când vine de acolo de unde nici nu ai cum să te aștepți. Sunt inimi care bat departe de mine, dar la unison cu inima mea, oameni pe care nu i-am întâlnit față în față, dar o faptă sau o vorbă ruptă din suflet și spusă la momentul potrivit a însemnat enorm pentru ei, când aveau mai mare nevoie de o motivație, un sprijin, o idee benefică”, a fost o parte din mesajul ei.
„Să aflu că, fără să știu măcar, am fost omul potrivit la locul potrivit și asta a contat pentru viața altui om, asta e o surpriză ce mă face să înțeleg că merită să merg înainte, pe drumul meu, care e și drumul altora și pentru care am mereu o mare responsabilitate. Simona, pe care nu o cunosc decât acum, prin intermediul tricoului său pe care a pictat pentru mine cu talent o Violetă gingașă (nimic mai potrivit pentru mine), a depășit anul trecut o cumpănă care a adus-o la limita dintre viață și moarte. Dar acum este din nou bine, e o învingătoare și un om pozitiv, o inspirație pentru cei din jur, iar mărturisirea ei din scrisoarea trimisă mie mi-a adus lacrimi și bucurie, în același timp. Cumva, nu știu cum, în povestea reușitei ei, sunt și eu o.. .lumină. Mă onorează și îți mulțumesc, dragă Simona! Un gând bun, cu toată dragostea! #pretuiesteviata”, a scris Andreea marin în mediul online.