Andreea Marin, criză de râs la un eveniment monden. Atenţie, e molipsitor!

8 noiembrie 2017 14:37   Vedete românești
Ultima actualizare:

Se spune că fericirea femeii se cunoaște din zâmbetul pe care-l afișează. După ipostaza în care a fost surprinsă Andreea Marin, am putea spune că starea ei de spirit este la superlativ. Cu siguranță,”vinovat” este noul iubit.

Cea de-a 18-a ediţie a evenimentului ”Soirées de la Mode” by Alin Gălățescu, un tribut adus Reginei Maria, a fost un prilej bun pentru a se aduna toată spuma showbiz-ului autohton. Cătălin Botezatu, Ozana Barabancea, Anca Țurcașiu sunt doar câteva dintre numele prezente, însă cu adevărat o apariție a fost Andreea Marin (42 de ani). Încă de când a intrat pe uşă, aceasta a captat  toate privirile și a fost intens admirată.

Și nu doar cu ţinuta a atras atenţia, ci şi cu buna dispoziţie, căci bruneta a oferit o scenă savuroasă. Alin Gălățescu, amfitrionul și ”tăticul” evenimentul de fashion, i-a spus acesteia o glumiță, care i-a provocat Andreei hohote de râs. “Zâna” nu s-a mai putut abține și s-a manifestat natural, puternic și sănătos. De remarcat că de când se iubește cu consulul Adrian Brîncoveanu, aceasta radiază de fericire. Relaţia lor a ieşit la iveală abia în luna septembrie, însă cei doi se iubesc de la începutul verii.

Mai multe