Andreea Marin, în brațele iubitului, de ziua lui: "La mulți ani, Brîncoveanul meu"

3 iulie 2021 17:16   Vedete românești
Ultima actualizare:

Diferența de vârstă de 11 ani este insesizabilă atunci când privești această imagine. Andreea Marin (46 de ani) radiază lângă Adrian Brâncoveanu (35 de ani), care vineri, 2 iulie, și-a aniversat ziua de naștere.

"La mulți ani, Brîncoveanul meu, cu iubire!", a scris Andreea Marin, public, pe Instagram, în dreptul unei imagini în care apare îmbrățișându-se cu iubitul ei, pe terasa Palatului Mogoșoaia. Fostul consul al României în Libia a scris și el, pe contul lui, un mesaj care a ricoșat tot spre iubita sa: "O nouă vârstă, același om iubitor!".

Andreea Marin: "N-a fost dragoste la prima vedere"

Îmbrăcați la 4 ace, cei doi arată și se simt bine împreună. Formează un cuplu din mai 2017, iar recent, într-o emisiune TV, Andreea Marin a povestit despre începuturile relației. La momentul când l-a cunoscut pe iubitul ei, vedeta trecea printr-o perioadă dificilă a vieții: tocmai își pierduse tatăl. Dan Marin, tatăl Andreei Marin, s-a stins din viața în martie 2016, la vârsta de 70 de ani. ”Cred că, de fapt, pe noi ne-a unit suferința. Fiecare pierduse un om drag extrem de apropiat. Eu, pe tatăl meu. Și în felul ăsta ne-am apropiat, vorbind despre lucruri dureroase și grele pentru noi. N-a fost dragoste la prima vedere. Lucrurile au venit în timp și, cred eu, într-un mod sănătos”, a dezvăluit vedeta.

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu se iubesc din mai 2017

Andreea Marin şi Ştefan Bănică au fost căsătoriţi şapte ani şi au divorţat la începutul anului 2013. În 2014, Ştefan a bifat prima apariţie publică oficială alături de Lavinia Pârva. În septembrie 2017 s-au căsătorit în secret, în Bulgaria. Andreea Marin a fost şi ea lovită de Cupidon de două ori după divorţ. Prima dată s-a îndrăgostit de fizioterapeutul turc Tuncay Ozturk, cu 11 ani mai tânăr, şi cu care s-a căsătorit pe 19 decembrie 2013, la Primăria din comuna Brăneşti (Ilfov). Şi-au anunţat însă divorţul în octombrie 2016. În mai 2017, Andreea era deja îndrăgostită din nou, tot de un bărbat mai tânăr, şi anume Adrian Brâncoveanu, angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Citește și:

Andreea Marin, dezvăluiri-bombă despre cei 3 soți: «Căsnicia cu Tuncay, o mare greșeală». Ce spune despre Bănică și despre primul soț

Iată-l în bucătărie pe iubitul Andreei Marin: «Nu găsești oriunde bărbat așa priceput ca al meu»

Mai multe