Andreea Marin poartă gentuţa mamei moarte într-un accident
Andreea Marin (42 de ani) este foarte preocupată de imaginea ei, fiecare apariţie în public fiind apreciată chiar şi de cei mai cârcotaşi stilişti. Recent, într-o fotografie postată pe Facebook, ea a menţionat că poşeta superbă, stil retro, a fost purtată cu acelaşi drag şi de mama ei, în anii tinereţii.
Violeta, mama Andreei Marin, s-a stins din viaţă în 1984, în urma unui accident de maşină, tragicul eveniment marcând-o puternic pe vedeta tv. “Zâna” păstrează însă cu sfinţenie albumul cu fotografiile alături de măicuţa ei, o femeie foarte frumoasă, cu păr negru şi bogat, cu trăsături aristocrate, dar şi foarte elegantă, calităţi pe care avea să le moştenească şi Andreea.
Vedeta tv le-a prezentat fanilor ei de pe Facebook o gentuţă mică, aurie, pe care o ţinea cu mult drag, de parcă se temea să nu îi ia cineva această ultimă amintire:”O seară specială, cu accesorii dragi mie, cercei şi geanta purtată în urmă cu mulţi ani de mama, pe când era mai tânără decât mine”, a menţionat ea, mesaj care i-a impresionat pe internauţi.
Andreea nu poate uita ziua în care măicuţa ei s-a stins din viaţă, rememorând adesea tragicul accident: “Ca în fiecare vară, vacanţă la mare. Plecăm, parcă grăbiţi de destin, cu o zi mai devreme. Cerul e sumbru, dar, că întotdeauna, în maşina noastră e veselie. Plouă uşor sacadat, apoi totul se întunecă. Nu zăreşti nimic la un metru în faţă. O fracţiune de secundă, atât e tot ce te desparte uneori de iad. Curios, în crâmpeiul acela de viaţă am timp să urmăresc fisura lunetei în ritm infernal. Sticla se transformă în cioburi infime. Mama se aruncă deasupra noastră cu un ultim gest de protecţie şi de dragoste fără de margini. Bolidul loveşte puternic şi şocul înseamnă pentru ea o răsucire bruscă, iar ceva îi străpunge inima. Se prăvale şi buzele-i întredeschise caută aer, corpul meu e încătuşat, jumătate în bolid, jumătate în epava noastră”, povesteşte Andreea.
Femeia s-a stins din viaţă în braţele ei: “Ies dintre fiare, eu şi tata suntem mai puţin răniţi. Ploaia şterge lacrimi, spală rochia roşie a mamei, înăbuşă durerea cumplită a puiului mic de lângă mine. Mama, înger căzut, se stinge în braţele mele până să ajungem la spital”. Anul trecut, s-a stins din viaţă şi tatăl ei, Dan Marin.
Mădălin Voicu a păstrat ghiulurile tatălui său
Muzicianul Mădălin Voicu (65 de ani) are o adevărată colecţie de inele şi de ghiuluri din aur, unele cumpărate de el, primite în dar, ori amintire de familie. Adesea poartă mai multe în acelaşi timp: “Am şi inele primite moştenire de la tatăl meu”, a menţionat acesta, într-un interviu. Ion Voicu, tatăl lui Mădălin, a încetat din viaţă pe 24 februarie 1997, la 74 de ani. A fost unul dintre cei mai valoroşi violonişti din România. Timp de zece ani, acesta a fost şi directorul Filarmonicii “George Enescu”.
Anca Badiu poartă verigheta fratelui mort în Spania
Solista Anca Badiu (38 de ani) a suferit un şoc când a aflat că fratele ei, Mircea, a fost găsit fără suflare, în urmă cu doi ani, într-un parc din Madrid. Anca suferă enorm şi, în amintirea lui Mircea, poartă verigheta lui: “După moartea fratelui meu, i-am recuperat inelul, iar acum îl port eu, ca să mă simt mai aproape de sufletul său. M-am dus cu el să-l inscripţionez cu iniţialele “M şi A”, după numele noastre”, ne-a povestit ea.