Andreea Marin, spectaculoasă în costum de baie la 51 de ani! Imaginile din Capri au cucerit internetul

7 iulie 2026 8:13

Andreea Marin știe cum să îmbine relaxarea cu eleganța, iar cele mai recente imagini publicate din vacanța petrecută în Italia sunt dovada. Vedeta s-a fotografiat în costum de baie, la bordul unei bărci, pe apele din jurul insulei Capri, iar fotografiile au atras imediat atenția admiratorilor. Chiar dacă s-a întors la birou, prezentatoarea spune că gândul i-a rămas în locul pe care îl consideră „acasă”.

Andreea Marin arată impecabil la 51 de ani / foto: arhiva Click!

Andreea Marin le-a oferit urmăritorilor săi o nouă serie de fotografii din vacanța petrecută în Italia, chiar dacă între timp s-a întors la programul obișnuit. Vedeta s-a fotografiat în costum de baie, pe o barcă, în largul insulei Capri, loc despre care spune că ocupă un loc special în sufletul ei și unde revine în fiecare an.

Deși a revenit la birou și și-a reluat proiectele profesionale, gândul îi este încă la peisajele spectaculoase și la atmosfera de pe insula italiană, pe care o consideră una dintre destinațiile sale preferate.

În caz că vă întrebați, aș vrea, dar nu mai sunt pe mare, ci cu nasul în hârtii și cu ochii pe laptop, la birou. Dar amintirile de săptămâna trecută încă îmi dau o energie pozitivă, așa că trimit imaginile mai departe către voi.

Andreea Marin revine an de an în Capri

Capri, locul de pe pământ de suflet pentru mine, o insulă parcă ruptă din rai unde am ajuns prima dată acum 18 ani. Merg pe acest tărâm în fiecare an – am văzut atâtea în lume, dar nicăieri nu mă întorc așa, simțindu-mă ca acasă! Și încă mă surprinde, am descoperit și acum locuri-nestemate, nevăzute încă!

Natura extraordinară, clima, mâncarea bună, eleganța, serile de dans și muzica veche, pe sufletul meu, arhitectura, arta, cultura exprimată în atâtea moduri, respectul pentru tradiție și valori, oamenii frumoși și optimiști, timpul pentru mine însămi, pentru cărți, mișcare și pentru somnul sănătos – pe care acasă nu reușesc să-l găsesc, recunosc – toate îmbrățișate fac vacanța perfectă.

Bine, recunosc: eu îmbin vacanța cu munca uneori, de pildă de data aceasta am avut șansa de a lucra pentru parteneri de aici un proiect vizual minunat și veți vedea în curând fotografii și imagini de neuitat.

Dar gata cu visarea – la treabă! Sunt la birou și încep filmările în studioul @creativehubvoiceandvisibility în curând, înapoi la realitate în hubul meu creativ, așadar. Mâine promit să revin aici și cu imagini de pe mare în mișcare, însoțite de sunetul autentic al naturii. O zi frumoasă și cu spor!”, a transmis Andreea Marin pe contul de socializare.

Mai multe