Andreea Tonciu, criticată după ce și-a editat pozele de la «Bravo, ai stil» pentru a părea mai slabă

1 februarie 2020 20:58   Vedete românești
Ultima actualizare:

Andreea Tonciu s-a gândit să se reinventeze în cadrul noului sezon al emisiunii "Bravo, ai stil", unde protagonistele sunt câteva vedete autohtone, pregătite să se lupte pentru marele premiu cu toate armele din dotare.

Totuși, având în vedere că Andreea susține că de când a devenit mamă a încercat să își mai cizeleze comportamentul cu care ne-a obișnuit atunci când apărea pe micile ecrane, încă de la difuzarea primelor episoade ale show-ului de la Kanal D, fosta asistentă tv și-a arătat din nou latura vulcanică și "certăreață", aceasta intrând în mai multe schimburi acide de replici cu Maria Ilioiu, una dintre fostele ispite de la "Insula Iubirii". Se pare însă că Maria nu este singura care o are pe Tonciu "în vizor".

Chiar propriii admiratori ai Andreei au luat cu asalt rețelele sociale pentru a-i atrage atenția că a cam exagerat cu...Photoshopul. Andreea Tonciu a publicat în mediul online o imagine din platoul emisiunii unde concurează, pentru ca prietenii săi virtuali să îi poată observa ținuta, de altfel și subiectul principal al show-ului. Fanii brunetei au fost însă mult mai interesați de un alt aspect al fotografiei și anume retușarea exagerată a acesteia cu ajutorul programelor de editare și "înfrumusețare".

Iată cele două poze controversate

Diferențele de la cer la pământ au putut fi observate imediat după ce, pe contul oficial de Instagram al emisiunii, a apărut aceeași imagine, nemodificată de data aceasta. În imaginile puse una lângă cealaltă, se poate vedea clar cum Andreea a intervenit la nivelul picioarelor , făcându-le mult mai suple și mai lungi. Modificări semnificative au apărut și în zona taliei Andreei, unde aceasta pare că a cam exagerat cu dorința de a avea o "talie de viespe".

Nici chipul fostei asistente tv nu a scăpat de îmbunătățiri, acesta părând în imaginea retușată mult mai suplu și conturat. Cum modificările imaginii nu au fost deloc unele subtile, admiratorii Andreei Tonciu au scris zeci de mesaje prin care să-i atragă acesteia atenția că nu joacă cinstit la capitolul "transparență în mediul online". "Ești frumoasă, dar prea mult Photoshop" sau "Dar de ce îți editezi în halul ăsta pozele? Doar pentru niște like-uri? O femeie este frumoasă așa cum este ea. Și dacă ai avea 150 kg, asta e, aia ești tu" - au fost doar două dintre comentariile din dreptul imaginii publicate de Andreea.

Mai multe