Andrei Aradits, coleg cu fiul lui la PRO TV? El, în serialul «Vlad», puștiul, în «Las Fierbinţi»

30 august 2018 13:58   Vedete românești
Ultima actualizare:

După 12 sezoane de „Te cunosc de undeva”, la Antena 1, Andrei Aradits s-a întors la Pro TV, de unde a plecat în 2007, după ce a jucat în „Iubire ca în filme”. Acum a revenit la prima dragoste, însă nu singur, ci alături de fiul său adolescent, care a primit şi el un rol într-un alt serial de top.

Este toamna schimbărilor pentru Andrei Aradits (45 de ani), care s-a întors după 10 ani la PRO TV, în serialul „Vlad”. „După 12 sezoane de «Te cunosc de undeva»  m-am întors la PRO TV, însă dacă e să ne gândim cronologic, primul serial pe care l-am făcut a fost «În Familie», la Prima TV, în 2002. Aunci am cunoscut-o pe Andreea, care mi-a devenit soţie un an mai târziu. Ea muta nişte hârtii de colo-colo, prin producţie, şi acum avem 15 ani de căsnicie. Acum 10 ani jucam în «Iubire ca în filme», la Acasă TV”, ne-a spus actorul. Legat de noul proiect, Andrei ne-a spus că este foarte mulțumit. „Personajul din «Vlad» e oarecum rău. Este un scenariu bine scris, toată lumea are dreptate, din punctul ăsta de vedere. Când citeşti scenariul, zici că fiecare are motivaţia lui”, spune el.

Cât despre schimbare, că a dat Antena 1, pe PRO TV, l-am întrebat dacă el consideră că a ajuns mai sus decât înainte. „Nu m-am gândit dacă sunt mai sus sau mai jos, pentru că nu gândesc niciodată mutările în acest sens. Mi-a plăcut regizorul, sunt actor şi îmi place că îmi fac profesia. Mi-ar fi plăcut să le fac pe amândouă deodată, însă dihonia dintre trusturi nu perminte să fac acest lucru şi oamenii tind să te acapareze cu totul. Ceea ce nu e un câştig pentru noi, prestatorii de servicii artistice. Nu m-ar fi deranjat, bugetar vorbind, să fiu aşa de mult pe TV. Nu am plecat de acolo că nu îmi plăcea, este un proiect drag, la care ţin, îmi place echipa, sper că ne-am despărţit în condiţii bune”, ne-a mai spus actorul. Se pare că acum, Andrei este coleg de trust cu fiul său, căci atunci când a primit rolul din „Vlad”, acesta a venit la pachet cu un rol pentru fiul său, Eric Aradits (13 ani), în serialul „Las Fierbinţi”. Puştiul are experienţă căci a mai jucat în pelicula „Octav”. Andrei nu a vrut să ne confirme acest lucru, însă ne-a spus că fiul său îşi continuă cariera de actor, dar că „înainte de toate trebuie să-şi facă temele şi să înveţe”.

Mai multe