Angela Similea, așteptată de cumnatul ei, la tribunal
Angela Similea (72 de ani) a reluat războiul pe averea regretatului ei soţ, Victor Surdu. Cântăreaţa şi Gabriel Surdu, cumnatul ei, nu au ajuns la o înţelegere privind împărţirea unui teren de 6.500 de metri pătraţi şi a unei case, care i-au aparţinut Afroditei Surdu, mama soţului ei.
Iniţial, instanţa i-a dat câştig de cauză cumnatului artistei, numai că ea a contestat decizia magistraţilor de la Judecătoria Iaşi. Procesul continuă, următorul termen va fi pe data de 12 martie, în urma apelului artistei. Deşi după decesul celebrului politician Angela Similea a menţionat că nu are pretenţii financiare, iată că, pe parcurs, cântăreaţa s-a răzgândit brusc. Conform legii, partea de moştenire a lui Victor, respectiv o treime din averea din Iaşi, i se cuvine fetelor lui, Monica şi Victoriţa, dar şi cântăreţei.