Angela Similea, război pentru avere cu fratele regretatului ei soț

29 noiembrie 2018 22:17   Vedete românești
Ultima actualizare:

Cea mai frumoasă şi mai talentată solistă a ”Epocii de Aur”, Angela Similea, n-are linişte nici la 72 de ani. A fost hărţuită de creditori, a rămas fără un apartament, iar de patru ani se chinuieşte să vândă vila din Belciugatele, în valoare de 750.000 de euro. Iar acum contestă decizia instanţei care i-a acordat cumnatului ei partea de moştenire a regretatului Victor Surdu, bărbatul pe care ea l-a idolatrizat.

Angela Similea şi Gabriel Surdu nu au ajuns la o înţelegere privind împărţirea unui teren de 6.500 de metri pătraţi şi a unei case, care i-au aparţinut Afroditei Surdu, mama soţului ei. Iniţial, instanţa i-a dat câştig de cauză cumnatului artistei, numai că ea a contestat decizia magistraţilor de la Judecătoria Iaşi, astfel că procesul continuă. ”Admite cererea de reexaminare a modalităţii de stabilire a taxei de timbru pentru apelul declarat în dosarul nr. 18106/245/2016 al Tribunalului Iaşi, cerere formulată de apelanta Angela Similea. Constată că taxa judiciară de timbru aferentă cererii de apel este în cuantum de 45 lei. Definitivă”, a anunţat Tribunalul Iaşi.

Pentru aceste proprietăţi, aflate în satul Vişan, comuna Bârnova, judeţul Iaşi, s-a luptat însă şi Victor Surdu, până în 2011, anul în care a încetat din viaţă. Deşi, după decesul celebrului politician, Angela Similea a menţionat că nu are pretenţii financiare, iată că, pe parcurs, cântăreaţa s-a răzgândit brusc. Conform legii, partea de moştenire a lui Victor, respectiv o treime din averea din Iaşi, i se cuvine fetelor lui, Monica şi Victoriţa, dar şi cântăreţei. În tot acest tărăboi a fost implicat şi Cristian, cel de-al treilea frate al lui Victor Surdu, numai că el a decis să-i vândă lui Gabriel partea sa. Cumnatul Angelei, care intenţionează să ridice câteva blocuri pe acest teren, a avut câştig de cauză, în urmă cu şase luni, însă bucuria lui a fost de scurtă durată, până la depunerea apelului.

Ca şi fratele său, Gabriel Surdu s-a implicat în politică, fiind până acum patru ani, unul dintre cei mai bogaţi aleşi locali din zona Moldovei. Conform declaraţiei sale de avere de la acea vreme, acesta deţinea circa 10 hectare de teren, şapte case, două apartamente, precum şi spaţii comerciale de peste 77 de metri pătraţi. Averea acestuia nu se oprea aici, el mai deţinând, la momentul respectiv, ceasuri în valoare de 110.000 de euro, dar şi bijuterii de 155.000 de euro.

Cântăreaţa nu poate vinde vila din Belciugatele

Angela Similea a rămas văduvă în aprilie 2011, când soțul ei, Victor Surdu, s-a stins din viață după o îndelungată suferință. Interpreta a rămas cu datoriile pe cap, acumulate în urma unor credite achiziționate împreună cu Victor Surdu în valoare de peste 700 000 de euro. Artista a fost executată silit de mai multe bănci de la care luase credit, pierzând apartamentul părinților din București, cu care a girat. N-a reușit să-și vândă nici vila din Belciugatele, pe care a scos-o la vânzare cu 750 000 de euro în 2014.  

Vedeta are un fiu în Statele Unite

Fiul Angelei Similea, Sorin Hilgen, (46 de ani), trăieşte în SUA. Este căsătorit cu Nicole și locuiesc într-o casă din Sudbury, o localitate de lângă Boston. Sorin și-a adus în America și cei doi copii, Grace și Jan Christian, pe care îi are din prima sa căsnicie cu Bianca Toma. Vila familiei Hilgen e amplasată în mijlocul unei păduri, fiind evaluată la 750.000 $. În casă predomină mobilierul din lemn masiv, iar în cocheta  sufragerie se află și un șemineu. Grace a moștenit frumusețea artistei, iar Christian s-a înrolat în marină.

Mai multe